Cristi Chivu a parcurs drumul spre „Everestul“ antrenoratului, aproape peste noapte.
Deși și-a început cariera pe banca tehnică de jos, de la nivelul unor echipe din Academia Interului, trecerea de la Parma, aflată la retrogradare, la Inter, finalista Champions League, a fost bruscă și neașteptată.
La Milano, Chivu n-are decât două opțiuni: ori la bal, ori la spital. Pentru că, dacă va avea rezultate, atunci va rămâne în circuitul antrenorilor de top. În caz contrar însă, un eventual eșec la Inter va putea marca definitiv continuarea traseului său fotbalistic.
„E clar că noul antrenor nu și-a pus amprenta pe jocul Interului“
Deocamdată, după nici măcar o lună la Inter, Chivu se convinge că viața e grea, când dai de „aerul rarefiat al înălțimilor“. Eliminarea de la Mondialul Cluburilor, după 0-2 cu Fluminense (Brazilia) în optimi, a fost urmată de o avalanșă de critici la adresa tehnicianului român.
Cei de la Footmercato s-au alăturat corului de contestatari și au prezentat rezultatul din America ca pe o mare contraperformanță pusă în cârca lui Chivu.
„Inter, în pragul exploziei“, e titlul articolului publicat de Footmercato, sub semnătura lui Nicolas Jolivet. Mai departe, autorul a făcut o „radiografie“ dură a situației de la club.
„Un nou ciclu începe la Inter, după instalarea lui Cristian Chivu pe bancă. Dar orizontul tocmai s-a întunecat și mai mult, după eliminarea de la Mondialul Cluburilor, care a fost urmată de tensiunile uriașe din vestiar“, a scris Nicolas Jolivet, în debutul textului său, făcând referire la declarațiile explozive ale căpitanului Lautaro Martinez.
Articolul publicat de Footmercato a catalogat participarea Interului, la Mondialului Cluburilor, drept „un fiasco“.
„E clar că, deocamdată, noul antrenor, Cristian Chivu, n-a reușit să-și pună amprenta pe jocul echipei. Inter abia a ieșit dintr-o grupă foarte accesibilă pe hârtie, după care a părăsit competiția, la prima fază eliminatorie, în optimi. Iar asta după o prestație demnă de compasiune. Din punct de vedere strict fotbalistic, sezonul 2024-2025 abia acum s-a încheiat, în mod oficial. Dar atmosfera din vestiar nu e deloc bună pentru ceea ce urmează la Inter. În aceste condiții, pauza de vară va fi o perioadă crucială pentru Inter, ajunsă pe mâna unui antrenor lipsit de experiență care, deocamdată, se chinuiește la noua sa echipă și are de gestionat și un vestiar aflat în pragul exploziei“, a concluzionat Footmercato.