Considerat unul dintre cei mai valoroși fundași centrali din Superliga în ultimele două sezoane, jucătorul a avut parte de prestații modeste și a comis erori neașteptate în actuala stagiune. Motivul a fost descoperit de club în urma unui control RMN.

Sud-africanul are probleme la genunchi și a urmat un tratament cu plasmă, care însă pare să nu dea roade, motiv pentru care ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală.

Potrivit informațiilor, operația e acum singura variantă prin care fotbalistul se poate recupera complet, însă acest lucru îl va ține departe de gazon pe termen lung.

Ratează meciurile naționalei

Jurnaliștii sud-africani au analizat impasul în care se află stoperul roș-albaștrilor, punând accent pe impactul pe care operația îl va avea asupra carierei sale internaționale.

„Ngezana nu vede lumina de la capătul tunelului. El va fi indisponibil pentru minimum șase săptămâni, deoarece urmează să fie operat după ce a încercat o injecție cu plasmă. Fostul star al lui Kaizer Chiefs va rata astfel cu siguranță meciurile de pregătire pentru Cupa Mondială din 2026 pe care Bafana Bafana le va juca împotriva statului Panama”, au scris jurnaliștii de la publicația KickOff.

Siyabonga Ngezana este cotat în prezent la 3 milioane de euro. Sud-africanul a ajuns la FCSB în vara anului 2023 și are un contract valabil până la finalul lunii iunie 2027. În actualul sezon al campionatului intern, apărătorul a bifat 16 apariții și a marcat un gol.