Barcelona Andreas Christensen Chelsea Fotbal extern

Barcelona a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor! Catalanii au convins un câștigător de Champions League cu Chelsea 

Barcelona pregătește un nou transfer răsunător. 

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 Martie 2022, 23:00
Data actualizarii: Marti 01 Martie 2022, 23:10

Barcelona are parte de un 2022 mult mai bun decât anul anterior. Elevii lui Xavi Hernandez au înregistrat 7 victorii, două înfrângeri, cu Real Madrid și Bilbao în Supercupa și Cupa Spaniei, și trei rezultate de egalitate. 

După campania de transferuri fulminantă din această iarnă, în care Pierre-Emerick Aubameyang, Ferran Torres, Adama Traore și Dani Alves au ajuns pe Camp Nou, antrenorul catalan pregătește o lovitură pentru centrul defensivei în vara lui 2022. 

Potrivit celebrului jucător de Twitch, Gerard Moreno, Andreas Christensen (25 ani) va semna cu gruparea blaugrana la finalul sezonului, din postura de jucător liber de contract. Apărătorul lui Chelsea nu dorește să-și prelungească angajamentul cu echipa de pe Stamford Bridge, scadent în vara acestui an. 

„Andreas Christensen s-a înțeles cu Barcelona pentru a semna liber de contract din vară, potrivit lui Gerard Moreno”, titrează publicația B/R Football.

În acest sezon, fundașul central danez a fost folosit de Thomas Tuchel în 26 de meciuri, în care a reușit să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă. 

Modifică setările cookies