Numele imense vehiculate pentru postul de selecționer al Italiei: favorit e fostul secund al lui Olăroiu!

Roberto Mancini Andrea Pirlo Claudio Ranieri Fabio Cannavaro Gennaro Gattuso Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Martie 2022, 14:57
Data actualizarii: Vineri 25 Martie 2022, 15:02

Actualul antrenor, Roberto Mancini, nu mai este sigur de postul său după dezastrul cu Macedonia de Nord, în urma căruia italienii au ratat prezența la Campionatul Mondial din 2022.

Înfrângerea șocantă cu Macedonia de Nord, 0-1 pe teren propriu, echivalentă cu ratarea calificării la Campionatul Mondial din Qatar, ar putea duce în scurt timp la demisia sau demiterea selecționerului Italiei, Roberto Mancini, în ciuda unui contract cu Federația valabil până în 2026, scrie Tuttomercatoweb.

Numele vehiculate pentru banca tehnică a campioanei Europei sunt imense!

Mai tinerii Cannavaro, Pirlo și Gattuso lângă veteranul Ranieri

Fabio Cannavaro (campion mondial în 2006), fostul secund al lui Cosmin Olăroiu la Al-Ahli, este favorit, eventual cu veteranul Marcelo Lippi instalat în postul de director tehnic.

Șanse au și Andrea Pirlo și Gennaro Gattuso, la rândul lor campioni mondiali în 2006, iar din rândul antrenorilor cu experiență sunt vehiculate numele lui Claudio Ranieri, Carlo Ancelotti și Antonio Conte.

Ancelotti și Conte însă se află sub contract, cu Real Madrid și, respectiv, Tottenham, ceea ce face mai degrabă improbabilă numirea unuia dintre cei doi pe banca tehnică a Italiei, mai precizează Tuttomercatoweb.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!