EXCLUSIV Arabii au luat decizia finală în cazul lui Coman: fostul star al FCSB-ului își face bagajele

Arabii au luat decizia finală în cazul lui Coman: fostul star al FCSB-ului își face bagajele Fotbal extern

Transferat de Al-Gharafa, în vara anului 2024, Florinel a dat-o în bară, în Qatar, într-un campionat de mâna a doua din Asia!

Bani aruncați pe apa sâmbetei! Așa se poate descrie, într-o singură frază, achiziționarea lui Florinel Coman (27 de ani) de către Al-Gharafa pentru 6 milioane de euro.

La 14 luni de la această afacere, cifrele românului vorbesc de la sine: 27 de meciuri, 5 goluri, 9 pase de gol. Un bilanț extrem de slab, pentru un jucător ofensiv, de la care arabii se așteptau să facă diferența pe teren. Din păcate, Coman n-a reușit niciodată să-l convingă pe portughezul Pedro Martins că merită să joace mai mult. Iar prestațiile sale, cu foarte mici excepții, au fost sub nivelul așteptărilor.

Florinel Coman va fi cedat de Al-Gharafa, în ianuarie

Pe fondul acestei situații, fostul star al FCSB-ului s-a „lipit“ de bancă, la Al-Gharafa, și a pierdut și echipa națională, după cum Sport.ro a arătat aici. 

În condițiile în care Coman ocupă locul unui străin în lotul lui Pedro Martins, soarta sa a fost pecetluită deja. Potrivit unui impresar român cu legături cu fotbalul din Orientul Mijlociu, odată ce fereastra de transferuri din ianuarie se va deschide, Coman va fi cedat, în mod cert, de Al-Gharafa. Decizia e finală și se așteaptă acum doar perioada mercato de la începutul anului 2026.

S-a ajuns aici și pentru că Al-Gharafa e în lupta pentru titlu. După 9 etape, echipa e pe primul loc, la patru puncte de Al-Shamal. Având în vedere că au trecut 15 ani de la ultimul titlu cucerit de Al-Gharafa, șefii clubului nu vor să rateze șansa imensă care li s-a ivit în actuala campanie. Una în care granzii Al-Sadd și Al-Duhail au ajuns la mijlocul clasamentului. 

Tocmai de aceea, Al-Gharafa și-a propus să întărească lotul actual, în iarnă. Iar Florinel Coman va fi cedat, fie sub forma de împrumut, fie printr-un transfer definitiv. A doua variantă ar fi cea optimă pentru clubul din Doha, dornic să recupereze măcar o parte din suma plătită pe Coman.

Practic, Coman va ajunge în aceeași situație ca în ianuarie 2025. Pentru că și atunci antrenorul Pedro Martins s-a debarasat de el – Coman a fost împrumutat, la Cagliari – ca să-i facă loc unui alt fotbalist străin în lot.

Contra i-ar putea întinde o mână de ajutor

Contractul lui Coman cu Al-Gharafa e valabil până pe 30 iunie 2027. Al-Gharafa vrea să se debaraseze de el acum, pentru a scăpa de un jucător străin care nu ajută cu nimic echipa, dar și pentru a scăpa de plata salariului său.

În aceste condiții, jucătorul fie acceptă rezilierea contractului pe cale amiabilă, fie își dă acordul pentru a pleca, doar în cazul în care o altă formație îi oferă un salariu cât de cât aproape de cât câștigă acum, la Al-Gharafa.

În acest context, Cosmin Contra îi poate întinde o mână de ajutor lui Coman. Pentru că, de o lună, a ajuns antrenor la Al-Arabi, tot în Qatar. Și, în cazul în care ar considera că Florinel poate fi de folos echipei sale, „Guriță“ le poate cere șefilor săi să încerce aducerea lui Coman. Ce-i drept, în acest caz, Al-Arabi trebuie să renunțe la un strâin din lotul actual, pentru a-i face loc lui Coman.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!