FCSB a început cum nu se putea mai rău această partidă. Pe Arena Națională, Young Boys a marcat de două ori, în minutele 11 și 36, prin Joel Monteiro, iar în partea secundă a pus la adăpost avantajul confortabil dobândit în prima repriză.

Alexandru Bourceanu, fostul campion al României cu FCSB, a comentat fazele golurilor marcate de elvețieni și i-a găsit drept ”vinovați” pe Valentin Crețu și Baba Alhassan.

Alexandru Bourceanu: ”Golurile vin de la adversarii direcți ai lui Crețu”

„Aș împărți în două tipuri situațiile când au avut probleme cei de la FCSB. Când s-au apărat aproape de poartă, situațiile au apărut din partea dreaptă a apărării noastre, prin jucarea mingii în spatele lui Crețu. Ei au centrat de acolo și au avut ocazii. De acolo a venit primul gol, au mai fost vreo două sau 3 faze.

A mai fost și situația când FCSB a încercat să se apere mai sus pe teren. S-au jucat multe mingi de la fundașul central direct către vârf. De acolo, atacul a continuat fie cu o pasă în spatele apărării, ca la golul 2, fie cu o pasă în margine și apoi cu centrare.

Alhassan trebuia să coboare mai devreme la primul gol. Golurile vin de la adversarii direcți ai lui Crețu. Dar nu l-aș eticheta drept cel mai slab”, a spus Bourceanu, la GSP.ro.

Astfel, FCSB rămâne cu cele trei puncte obținute din primul meci, câștigat cu Go Ahead Eagles, scor 1-0. Campioana României se va duela, în următoarea rundă din Europa League, cu italienii de la Bologna, tot pe Arena Națională.

FCSB - Young Boys, echipele de start:

  • FCSB: Târnovanu - V. Crețu, M. Popescu, Ngezana, Pantea - Edjouma, Alhassan - Miculescu, Oct. Popescu, Thiam - Alibec
  • Rezerve: Udrea, Yima, Şut, Bîrligea, Tănase, Kiiki, Politic, Olaru, Cisotti, Radunovic
  • Young Boys: Keller - Janko, Louper, Benito, Hadjam - Moles, Raveloson, Fernandes, Monteiro - Bedic, Gigovic
  • Rezerve: Lindner, Marzino, Andrews, Zoukrou, Virginius, Cordova, Colley, Pech, Fassnacht, Tsimba, Mambwa, Smith