Campioana en-titre a Superligii a primit vizita trupei din Serie A pe Arena Națională, în a treia etapă din faza principală a competiției UEFA Europa League.

La capătul celor 90 de minute, italienii s-au impus cu 2-1 și au înregistrat toate cele trei puncte, iar roș-albaștrii au generat, astfel, a doua înfrângere consecutivă în Europa.

Ungurii au urmărit FCSB - Bologna și au dat verdictul: ”Putea fi un eșec și mai sever dacă nu era el pe teren”

Presa din Ungaria l-a remarcat pe Ștefan Târnovanu, care și-a salvat echipa de golul trei pe Arena Națională. Portarul a însemnat intervenții bune pe întreaga durată a partidei.

  • Târnovanu, care se află la FCSB din 2020, a bifat al 23-lea meci în poarta campioanei de când a început noul sezon. El este cotat la 5 milioane de euro de site-urile de specialitate

”Bologna, fără antrenorul principal Vincenzo Italiano, din cauza unei pneumonii, a marcat două goluri împotriva FCSB în primul sfert al meciului. Marcatorii au fost Thijs Dallinga și Jens Odgaard. 

După schimbările din repriza a doua, românii au redus din diferență prin Daniel Bîrligea, dar nu au reușit să înscrie golul egalizator în poarta lui Skorupski.

De fapt, italienii au fost mai aproape de a marca al treilea gol, însă portarul Târnovanu a avut o intervenție excelentă și și-a salvat echipa de un eșec mai sever”, a scris Nemzeti.

FCSB - Bologna 1-2

Oaspeții au deschis scorul în minutul nouă al meciului prin Odgaard. Dallinga a majorat diferența la 2-0 în minutul 12.

La pauză, FCSB a făcut două schimbări. Pentru actul secund au fost introduși pe suprafața de teren Florin Tănase și Daniel Bîrligea. Juri Cisotti și Adrian Șut au părăsit meciul.

Bîrligea a micșorat, ulterior, diferența în minutul 54, iar partida s-a încheiat 2-1 în favoarea echipei din Serie A.