Roș-albaștrii primesc joi vizita celor de la Feyenoord, pe Arena Națională, într-un meci care promite spectacol total. Dincolo de miza punctelor, partida are o încărcătură aparte pentru Mihai Lixandru, care așteaptă cu nerăbdare să-l întâlnească pe legendarul Robin van Persie, aflat acum pe banca tehnică a olandezilor.
Meciul programat joi, de la ora 22:00, aduce la București singurul colos al Olandei pe care campioana României nu l-a înfruntat până în prezent. Deși Feyenoord stă mult mai bine în clasamentul intern decât bucureștenii, elevii lui Elias Charalambous speră să spele rușinea eșecului precedent de la Belgrad.
Mihai Lixandru a prefațat duelul cu batavii, recunoscând valoarea adversarului: „Eu zic că nu este o echipă accesibilă. Este o echipă foarte bună, cu experiență și cu jucători foarte buni. Noi ne dorim însă să câștigăm fiecare meci, atât în campionat, cât și în Europa. La Belgrad nu am făcut un joc bun și nici nu am reușit să luăm puncte. E impresionant să-l întâlnești (n.r. pe Robin van Persie) și ca antrenor, ca să nu mai spun dacă ne vedeam și ca jucători. Meciurile din Europa sunt speciale, pentru că vezi nivelul de afară și diferența dintre campionatul nostru și cele din străinătate”, a transmis mijlocașul roș-albaștrilor.
Absență grea pentru campioană
Misiunea FCSB-ului nu va fi una ușoară din cauza problemelor de lot. Darius Olaru, motorul echipei în ultimele sezoane, este suspendat pentru această partidă.
„Cu siguranță lipsa lui Darius se va simți. Este căpitanul nostru și, cred eu, cel mai important jucător în faza ofensivă, cel puțin în ultimele sezoane”, a spus Adrian Șut.