Astfel, FCSB păstrează șanse mici pentru o clasare în TOP 24 (locuri care ar asigura calificarea în play-off-ul optimilor), în contextul în care mai are trei meciuri grele în Europa League, cu Feyenoord (acasă), Dinamo Zagreb (deplasare) și Fenerbahce (acasă).
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, și-a găsit cu greu cuvintele după ce echipa sa a bifat o nouă înfrângere în Europa. Jucătorul pe care l-a ”taxat” a fost Siyabonga Ngezana, care nu a scăpat nici de furia lui Gigi Becali.
Sud-africanul a fost aproape de a le face ”cadou” golul de 2-0 sârbilor. Ivaniv a recuperat balonul în minutul 75, a șutat din poziție ideală, dar Zima a fost la înălțime și i-a ținut pe cei de la FCSB în joc.
Mihai Stoica: ”Ngezana parcă a vrut să le dubleze avantajul”
„Chiar dacă am pierdut cu 1-3 la Basel, am plecat cu fruntea sus. Acum trebuie să lăsăm capul jos, e umilitor, ceva ce se anunța perfect să ajungă în 2-3 minute să arate dezastruos!
În prima jumătate am fost bine, chiar dacă într-adevăr au avut și adversarii noștri ocazii, dar au dat peste un Lukas Zima inspirat și peste un Daniel Graovac la fel, într-o zi bună. Bara lui Cisotti parcă anunța altceva, însă imediat după aia, una din nesfârșitul șir de greșeli, Ngezana parcă a vrut să le dubleze avantajul după ce le-a pasat încă o dată.
E inexplicabil cum echipa asta care nu cu mult timp în urmă rămânea 11 contra 10 și reușea să răstoarne un rezultat împotriva campioanei Greciei, reușește acum contraperformanța de a pierde în superioritate.Nu-mi doresc altceva decât să reușim să facem cât mai multe puncte în campionat și să termine o dată 2025 pentru a ne putea replia și pentru a putea începe un 2026 sub alte auspicii. Acum e ce nu am vrea să vedem”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Sud-africanul a fost taxat și de Gigi Becali pentru prestația sa din acest meci. Printre altele, patronul FCSB-ului a spus că va transfera, în iarnă, doi fundași centrali pentru a betona compartimentul ofensiv.
FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 0-1, în faţa formaţiei sârbe Steaua Roşie Belgrad, într-un meci din Liga Europa în care roş-albaştrii au avut superioritate numerică încă din minutul 27.
Pentru FCSB este a patra partidă consecutivă fără victorie în toate competițiile. Anterior a înregistrat următoarele rezultate: 1-1 cu Petrolul, 3-3 cu Hermannstadt și 1-3 cu Basel.