VIDEO Galatasaray vrea să câștige duelul cu Lokomotiv Moscova la 'masa verde'! Motivul invocat

Iosif Pintilie
Data publicarii: Duminica 07 Noiembrie 2021, 09:19
Data actualizarii: Duminica 07 Noiembrie 2021, 10:35

Galatasaray și Lokomotiv Moscova au remizat, scor 1-1, în etapa a patra din grupele Europa League.

Trupa lui Moruțan și Cicâldău rămâne lider al grupei din care mai fac parte Lazio și Marseille. Totuși, turcii nu se mulțumesc cu punctul obținut joi seară, într-un meci transmis în direct de VOYO.ro.

Echipa lui Fatih Terim este nemulțumită de o eroare a arbitrului elvețian Sandro Scharer, care a comis o gafă uriașă. Acesta i-a arătat cartonașul galben lui Dmitri Zhivoglyadov de două ori, însă nu l-a eliminat.

Acesta a primit primul galben în minutul 92, după un fault la Kerem Akturkoglu, iar al doilea în minutul 93, după un conflict între jucători. Jucătorii lui Galatasaray l-au informat pe central în legătură cu eroarea produsă, însă acesta a susținut că i-a arătat cartonașul pentru a-i aminti că a fost deja avertizat. Iar în raportul de meci apare doar un cartonaș galben, lipsind cel din minutul 92.

Galatasaray cere să câștige duelul la 'masa verde' sau să obțină o rejucare a meciului, cerere susținută de un comunicat oficial.

”După eroarea de arbitraj din meciul cu Lokomotiv Moscova, am făcut demersurile legale necesare la UEFA pentru a cere victoria la „masa verde” sau o rejucare, dacă prima solicitare nu se va aproba”, se arată într-un comunicat oficial al Galatasaray.

VIDEO Golul marcat de Galatasaray în duelul cu Lokomotiv

VIDEO Golul lui Lokomotiv

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!