VIDEO EXCLUSIV Julian Nagelsmann a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor în vestiar, după eliminarea de la EURO 2024

Julian Nagelsmann EURO 2024 Germania EURO 2024
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Iulie 2024, 17:18
Data actualizarii: Sambata 06 Iulie 2024, 17:30

EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024. 

Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal, după o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, pe Stuttgart Arena.

Dani Olmo (52) şi Mikel Merino (119) au înscris pentru iberici, în timp ce golul Germaniei a fost reuşit de Florian Wirtz (89).

Meciul a fost ultimul pentru Toni Kroos, legendarul mijlocaş german anunţându-şi în prealabil încheierea carierei după EURO 2024.

Spania, care se află la a patra sa semifinală consecutivă la EURO, va juca în penultimul act contra Franței.

Ce le-a spus Julian Nagelsmann jucătorilor, în vestiar

La conferința de presă care a avut loc după meci, selecționerul Germaniei a dezvăluit mesajul transmis jucătorilor după eliminarea de la EURO. 

"Le-am spus că nu meritau să iasă din competiție. Tuturor ne lipsesc familiile, dar nimeni nu a vrut să plece. De la începutul acestor șase săptămâni a fost o atmosferă frumoasă în echipă. 

Se poate spune că am dat totul pentru a câștiga acest meci. Fiecare jucător, fie că a fost titular sau a venit de pe bancă, a dat totul pentru această partidă. Este dureros", a explicat Julian Nagelsmann. 


REZUMAT Spania - Germania 2-1 (05.07.2024) pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!