VIDEO EXCLUSIV Ion Țiriac, despre tricolori: „Bine că s-au calificat, dar nu sunt eroii noștri!”

Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 08:00
Data actualizarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 08:05

Ion Țiriac invită la calm când vine vorba despre evaluarea performanțelor tricolorilor. 

Ion Țiriac (84 de ani) se bucură de calificarea României la Campionatul European de Fotbal din Germania, dar ține să precizeze că tricolorii nu merită să primească, momentan, apelativul de „eroi.”

EURO 2024 se joacă în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024, iar România va participa în grupa E, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului rutei B. 

  • Naționala României a încheiat grupa fără înfrângere, cu șase victorii și patru remize, și s-a calificat la Euro 2024 / Ianis Hagi / Foto - Gabriel Chirea

Ion Țiriac: „Fac cruce și zic: 'bine că ne-am calificat.'”

„Fac cruce și zic: 'bine că ne-am calificat.' Bine că ne-am calificat. Bă, fraților, dar nu 'eroii noștri!' Înnebunești la cap, domnule. N-au câștigat Campionatul Mondial încă,” a declarat Ion Țiriac, în exclusivitate pentru PRO TV și www.sport.ro.

Antrenată de Edward Iordănescu, echipa națională de fotbal a României a câștigat grupa de preliminarii pe primul loc, reușind să încheie campania cu două victorii entuziasmante, scor 2-1, respectiv 1-0 în detrimentul reprezentativelor Israelului și Elveției. 

Ion Țiriac: „Găsesc bilet la EURO unde vrei dumneata, dar fără probleme.”

Referitor la posibilitatea în care se va deplasa în Germania pentru a-i vedea pe tricolori din tribune, Ion Țiriac a răspuns, zicând: 

„Dumneata știi că eu fac 85 de ani anul ăsta? Dumneata știi câtă lume cunosc eu? Îți faci impresia că eu nu găsesc un bilet la fotbal? Unde vrei dumneata îl găsesc, dar fără probleme. Și nu am stat niciodată cu mâna întinsă,” a adăugat Țiriac, în interviul acordat PRO TV și www.sport.ro. 

Ion Țiriac nu vrea să mai audă de comparațiile între Gheorghe și Ianis Hagi

Ion Țiriac crede că rețeta succesului în viitorul fotbalului românesc depinde de înființarea altor douăzeci de academii de fotbal care să oglindească eforturile depuse de Gheorghe Hagi în Constanța. 

Întrebat dacă Ianis Hagi poate străluci la EURO 2024 la fel ca tatăl său, în Cupa Mondială din 1994, miliardarul român l-a lăudat pe fiul fotbalistului recunoscut drept cel mai bun din istoria fotbalului românesc, dar nu s-a abținut să nu îndemne presa în a nu-i mai compara pe cei doi fotbaliști ai familiei Hagi.  

„Ianis e un mare jucător de fotbal. Dar de ce comparați totdeauna fiul cu tatăl? Niciodată! Lăsați-l pe fiecare să facă ceea ce face mai bine,” a declarat Ion Țiriac, într-un interviu acordat exclusiv PRO TV și Sport.ro. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!