FOTO Dezastru pentru primul club pe care l-a antrenat Gică Hagi: în 2010 câștiga campionatul, acum se închide

Bursaspor Gica Hagi Super Lig Turcia Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 18:09
Data actualizarii: Miercuri 29 Noiembrie 2023, 18:13

În 2010, Turcia avea cea mai surprinzătoare campioană din istorie. 

După un sezon ieșit din comun, Bursaspor cucerea Super Lig, depășind cei trei granzi din Istanbul. Era pentru doar a doua oară când Turcia avea o campioană din afara „top 3”, după Trabzonspor.

Anii au trecut, iar Bursaspor nu a reușit să se mențină nici măcar aproape de nivelul din 2010. În 2019, „verzii” au retrogradat din Super Lig, iar trei ani mai târziu au căzut până în a treia ligă. Acum, clubul e aproape să se închidă.

Campioana Turciei din 2010, aproape să tragă definitiv obloanele

Potrivit presei din Turcia, clubul pe care Gică Hagi l-a antrenat în 2003 are datorii de 1,5 miliarde de lire turcești și tocmai a primit interdicție la transferuri timp de trei ani. 

„Șansele de supraviețuire ale lui Bursaspor sunt 0”, a declarat președintele Recep Gunay, într-o conferință de presă. „Situația nu se poate rezolva nici cu bani. Încercăm să scăpăm de amenzi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, a adăugat conducătorul clubului.

Federația de Fotbal din Turcia (TFF) va lua o decizie definitivă săptămâna viitoare, scriu jurnaliștii turci. „Verzii” o duc prost și din punct de vedere sportiv: după 14 runde ocupă abia locul 14, cu 13 puncte.

Gică Hagi, parcurs slab la Bursaspor

Gică Hagi a preluat-o pe Bursaspor în iulie 2003. A fost prima echipă a „Regelui” după experiența nereușită de la naționala României, unde a pierdut celebrul baraj cu Slovenia pentru Mondialul din 2002.

Primit cu entuziasm la Bursa, Hagi nu a reușit să creeze o echipă puternică și a părăsit „corabia” pe 15 noiembrie. I-a condus pe „verzi” în 12 meciuri, reușind doar două victorii și patru egaluri.

Hagi avea să se întoarcă în Turcia în 2004, la Galatasaray, alături de care a câștigat Cupa Turciei în 2005. A ratat însă titlul, așa că angajamentul său la Istanbul nu a fost prelungit.

  • 13 jucători români au evaluat de-a lungul anilor la Bursaspor: Mircea Rednic, Claudiu Vaișcovici, Gheorghe Nițu, Ionuț Lupescu, Ionel Ganea, Bogdan Argeș Vintilă, Iulian Miu, Cornel Frăsineanu, Daniel Pancu, Giani Kiriță, Bogdan Stancu, Iasmin Latovlevici, Gicu Grozav.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!