VIDEO EXCLUSIV Florin Tene știe cine ar trebui să apere poarta tricolorilor la EURO 2024: "E ca un vin vechi"

Florin Tene EURO 2024 florin nita Gaziantep EURO 2024
Ionuț Stoica
Data publicarii: Sambata 01 Iunie 2024, 18:07
Data actualizarii: Sambata 01 Iunie 2024, 18:07

Florin Tene, fostul portar al echipei naționale de fotbal a României, a vorbit la superlativ la adresa lui Florin Niță.

Cu șase meciuri internaționale și o participare notabilă la Campionatul European din 1996, Florin Tene a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga sa activitate sportivă.

Florin Tene a fost invitat la emisiunea "Emoții Europene", difuzată pe Sport.ro și VOYO, unde a împărtășit amintiri prețioase din cariera sa. Emisiunea, programată zilnic între 29 mai și 13 iunie, oferă suporterilor ocazia de a retrăi momente speciale de la Campionatele Europene prin intermediul poveștilor spuse de nume mari ale fotbalului românesc.

Florin Tene despre Florin Niță

Un subiect abordat de către Florin Tene a fost Florin Niță, actualul portar al echipei naționale a României. Tene a avut ocazia să-l antreneze pe Niță la Gaziantep și l-a lăudat pentru forma sa extraordinară și pentru seriozitatea de care dă dovadă. 

„Niță, din ce în ce mai bătrân, dar și din ce în ce mai bun: se antrenează mai bine ca la 20 de ani. E ca un vin vechi,” a declarat Tene, la emisiunea "Emoții Europene".

Fostul portar a dezvăluit că Niță își dorește să joace măcar un meci la EURO 2024, evitând astfel ghinionul pe care l-a avut el însuși la turneul final din '96, când nu a bifat niciun minut.

"Iar eu i-am spus: <<Bă, eu am fost acolo, ştiu ce înseamnă să nu joci. E un regret pe care îl am toată viaţa. Dacă intram măcar un minut şi eu (n.r. la Euro 96). Dar tu o să ai noroc>>. Eu mă duceam la el şi îi ziceam: <<Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, să ieşi sănătos de pe teren. Ăsta era primul gând>>", a adăugat fostul portar.

Niță a adunat 20 de meciuri la naționala României, ultima sa apariție a fost în amicalul cu Irlanda de Nord (1-1) din martie 2024. Ultima partidă oficială a fost înfrângerea cu Muntenegru (0-3) din iunie 2022, în Liga Națiunilor. Pentru Gaziantep, Niță a jucat 35 de meciuri, unde a primit 49 de goluri și a păstrat poarta intactă în nouă dintre acestea.

”L-am antrenat pe Niţă în ultima perioadă la Gaziantep. Are o formă extraordinară şi e un băiat foarte serios, dar vine în cârca lui cu o mulţime de meciuri jucate şi are un moral acum extraordinar.

Am vorbit cu el zilele acestea. E foarte fericit că a salvat echipa. Au terminat pe locul 11. Are un moral fantastic de bun. Eu îl ştiu. Se pregăteşte de nu se poate. De şase luni spunea: <<Nea Florine, vreau să joc la turneul ăsta final, să apăr>>. El numai cu gândul ăsta juca la Gaziantep, să joace la turneul ăsta final.

El e foarte iubit la Gaziantep. Echipa naţională s-a calificat cu Moldovan, spun jos pălăria, a apărat foarte bine, nu zic să-l bagi sau să nu-l bagi, dar zic că Niţă are un moral foarte bun.

Se simte când un portar nu joacă, se simte o nesiguranţă. Vă spun pe pielea mea. Eu mă băteam cu Prunea. Nu jucam patru-cinci meciuri şi după trebuia să intru. Simţeam imediat, la câteva meciuri, că nu joci. Nu eşti un jucător de câmp. Acolo, ai prins un şut, ai dat un gol şi îţi intri în mână, dar ca portar e diferit total.

În primul rând, Niţă să se gândească acum la echipa naţională, să apere bine, să aibă rezultate şi are oferte pe masă. Gândeşte-te că are şapte mii de oferte.”, a adăugat Florin Tene la emisiunea "Emoții Europene".

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!