Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a surprins înainte de această partidă cu titularizarea lui George Pușcaș (29 de ani), atacantul pe care ”câinii” l-au transferat în iarnă și care a avut nevoie de o bună perioadă de timp pentru a se pune la punct pe plan fizic.

Pentru internaționalul român, a fost primul meci ca titular și, chiar dacă nu a bifat ocazii sau realizări notabile, Kopic s-a arătat mulțumit de efortul pe care acesta l-a depus în mai bine de o oră de joc.

Zeljko Kopic se arată mulțumit de George Pușcaș

În minutul 64, George Pușcaș a fost înlocuit cu Alexandru Pop. Pentru postul de atacant, antrenorul croat al lui Dinamo a avut bătăi de cap, deoarece nu l-a avut la dispoziție nici pe Mamoudou Karamoko.

„Pușcaș a tras de el. Pentru el, după atât de mult timp în care nu a jucat, a încercat multe în această seară. Sunt foarte pozitiv după tot ce a încercat. 

Evident, are nevoie de timp, nu a jucat o lungă perioadă, dar din momentul în care a ajuns la club și până acum, e totul pozitiv din partea mea și chiar încearcă să ajute echipa”, a spus Kopic, la conferința de presă.

Dinamo, locul cinci în play-off

După un start modest de play-off, Dinamo a reușit să învingă liderul U Cluj pe teren propriu, scor 2-1, astfel că a urcat pe locul cinci și a revenit în lupta pentru cupele europene.

Având în vedere că primele două clasate se vor bate și pentru trofeul Cupei României, locul patru va fi cel care va asigura prezența la barajul pentru Conference League.