GALERIE FOTO Prima reacție a germanului Alexander Zverev, după ce a devenit noul număr unu ATP

Prima reacție a germanului Alexander Zverev, după ce a devenit noul număr unu ATP Tenis

Alexander Zverev a reacționat la primirea veștii că va ocupa locul întâi în clasament, începând de săptămâna viitoare.

La 29 de ani și jumătate, Alexander Zverev (29 de ani, 2 ATP) a aflat că va deveni, începând de luni, 2 noiembrie, al doilea cel mai vârstnic tenismen care urcă, în premieră, pe locul întâi al clasamentului ATP.

Jucătorul german vine al doilea, în acest clasament, după australianul John Newcombe, care nu a reușit, până la vârsta de 30 de ani, să fie număr unu în ierarhia lumii.

Alexander Zverev, un învingător la timpul său: se înscrie între cei mai „bătrâni” lideri ATP

Calificat în sferturile de finală ale competiției ATP 500 de la Viena, Alexander Zverev și-a securizat, oficial, mutarea pe locul întâi prin succesul semnat împotriva olandezului Tallon Griekspoor (50 ATP), de care a trecut în două seturi, 6-4, 7-5.

Dublu campion de Grand Slam, la capătul unui sezon pe care l-a început fără titlu de mare șlem în palmares, dar și pe cale să ajungă, oficial, număr unu mondial, Alexander Zverev nu și-a putut stăpâni încântarea: „E special. Sentimentul de a fi în vârful ierarhiei mondiale e uimitor. E diferit față de câștigarea unui turneu, dar e o trăire deosebită să știu că numele mau va fi în dreptul numărului unu, când se va publica noul clasament. Sunt foarte fericit și entuziasmat,” s-a pronunțat Alexander Zverev, potrivit Tennis365.

Alexander Zverev

  • Zverev nr 1

Zverev, doar al doilea german care devine lider ATP

Alexander Zverev va fi al doilea jucător din Germania care se va putea mândri cu statutul de număr unu ATP. Boris Becker a fost primul, în 28 ianuarie 1991.

Zverev este cel de-al 30-lea membru al clubului select început cu Ilie Năstase, al numerelor unu ale clasamentului mondial, de la înființarea acestuia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!