Până în luna martie a acestui an, la cârma FCSB erau Mihai Pintilii și Elias Charalambous, cei doi cucerind nu mai puțin de patru trofee în ultimii trei ani la formația patronată de Gigi Becali.

Pintilii, discurs dur despre Școala de Antrenori

După experiența la echipa patronată de Gigi Becali, cuplul de antrenori a ales o nouă aventură: Levadiakos. Totuși, Mihai Pintilii a demisionat după primele etape din campionatul grec.

În prezent, fostul internațional deține doar Licența A, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi antrenor principal la FCSB. Mihai Pintilii a rămas cu un gust amar după experiența avută la Școala de Antrenori.

Mai exact, Pintilii s-a simțit umilit în momentul în care a fost pus să „învețe” să dea cu capul, în condițiile în care are sute de meciuri la activ, inclusiv prezențe la echipa națională. Acesta consideră că grupele ar trebui făcute separat, iar foștii jucători profesioniști să aibă diverse beneficii.

„Am Licența A. Pentru Licența Pro așteptăm să înceapă cursul. Din semnalele pe care le am, în Moldova ar începe la începutul anului viitor, în România nu știu exact. Aștept să înceapă una din astea două ca să mă înscriu.

Cred că au trecut vreo șase ani de când m-am apucat de cursuri și mai urmează cel puțin doi ani - doi ani și un pic. Asta este viața. Dacă știam că vreau să mă fac antrenor, poate începeam mai devreme

Eu n-am o problemă să mă duc la școală, mă duc la școală. Dar de ce nu faci o grupă de foști fotbaliști și... nu mă pui cu unii... dau exemplu, era un băiat de la Oradea, care era pompier. Și își făcuse o școală de fotbal. El trebuie să învețe chestiile alea, să dea cu capul, nu? Pe mine de ce mă pui să dau cu latul sau cu capul? 

Fă o clasă separat și n-aș fi avut problema asta. La mine ăsta era deranjul, nu că mă duceam la școală. Nu mă umili! De ce vrei să mă umilești? Ăsta era singurul lucru. Eram niște jucători care am fost la echipa națională, ne-a cântat imnul, nu poți să mă umilești în halul ăsta. Că ce? Că să le arăți celorlalți? OK, mă dai o dată exemplu, dar nu de fiecare dată”, a spus Mihai Pintilii, potrivit iAMsport.ro.