Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că va face câteva schimbări în primul 11 în meciul din deplasare cu Farul Constanţa, din Cupa României, dar a subliniat că formaţia sa merge acolo să lupte pentru victorie.

Ce a declarat Zeljko Kopic

"Urmează întâlnirea cu Farul din Cupă, este mijlocul săptămânii şi vom face un mix de jucători, vom face unele schimbări în echipă. Dar mergem acolo să luptăm şi să jucăm un fotbal bun pentru a încerca să câştigăm. Pentru noi întotdeauna următorul meci este cel mai important, aşa că întreaga noastră concentrare este pe întâlnirea cu Farul. După ce se va încheia, vom începe pregătirea pentru derby-ul cu FCSB", a spus el.

"Am văzut Farul cu FCSB, dar Farul a făcut multe meciuri bune în acest sezon. A pierdut acest meci, însă eu spun că Farul este într-o formă bună şi are tot respectul nostru", a adăugat tehnicianul croat.

Dinamo vrea și Cupa României

Kopic a menţionat că Dinamo încearcă în acest sezon să obţină un loc de cupă european prin Cupa României.

"Sigur că Superliga este o competiţie importantă, însă am spus de la început că în acest sezon vom încerca să obţinem ceva prin Cupa României (n.r. - un loc de cupă europeană). Ăsta este motivul pentru care mergem mâine acolo cu jucătorii care considerăm că sunt în cea mai bună formă. Unii sunt mai proaspeţi, va fi un mix, după cum am spus, pentru că ne dorim să câştigăm", a precizat antrenorul.

Meciul Farul - Dinamo se joacă miercuri, de la ora 18:30, pe Stadionul Central din cadrul Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, într-o partidă din etapa a doua a Grupei D a Cupei României.

Georgi Milanov va juca titular 

Prezent alături de Kopic la conferința de presă, internaționalul bulgar Georgi Milanov va evolua titular în meciul lui Dinamo cu Farul.

"Farul este o echipă bună cu mulţi jucători de calitate. Este mereu dificil să joci în deplasare cu Farul, practică un fotbal bun, încearcă mereu să aibă posesia şi sunt buni la asta. Noi însă suntem foarte motivaţi pentru a ne arăta calităţile în Cupa României, pentru că nu am reuşit să facem asta în sezonul precedent. Vom merge acolo şi vom face totul ca să câştigăm. Dacă vom reuşi, vom avea şase puncte, un lucru bun pentru a reuşi să încheiem grupa pe primul sau al doilea loc", a menţionat bulgarul, citat de Agerpres.

"Aceasta este o săptămână importantă pentru noi. Acum urmează meciul cu Farul, iar la final derby-ul cu FCSB. Acum însă ne concentrăm pe partida din Cupă. Avem câţiva jucători cu probleme medicale, însă suntem destui în lot pentru a juca un fotbal frumos", a adăugat mijlocaşul bulgar în vârstă de 33 de ani.