EXCLUSIV Gigi Becali, prima reacție după ce FCSB s-a calificat în grupele Conference League! Pe cine a remarcat: ”A fost demențial”

Gigi Becali Conference League FCSB Florinel Coman Conference League Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 25 August 2022, 22:55
Data actualizarii: Joi 25 August 2022, 22:55

Viking - FCSB 1-3 | Gigi Becali a oferit o primă reacție după calificarea celor de la FCSB în grupele Conference League, performanță care va aduce o sumă importantă de bani în conturile clubului.

Patronul celor de la FCSB a avut și remarcații lui după această partidă. Florinel Coman a fost ”demențial” în opinia lui Gigi Becali.

Gigi Becali, prima reacție după calificarea în grupele Conference League

„Coman a fost demențial, pasă de gol, 11 metri. A fost extraordinar. Pe primul loc îl pun pe Cordea și pe locul doi pe Coman. Pe Edjouma de ce, că a dat un gol? M-ați întrebat dacă am remarcat. Dacă sunt bucuros de calificare, pentru ce m-ai întrebat de Tavi Popescu? Știți cum a jucat”, a spus Gigi Becali, la PRO Arena.

FCSB a condus încă din minutul trei în Norvegia, dar a tremurat până la final pentru calificare. Viking a restabilit egalitatea din penalty, iar scorul la pauză era 1-1, perfect pentru norvegienii care aveau ”adăpostul” rezultatului de 1-2 din tur.

Cordea a înscris după pauză, cu un șut pe jos, din afara careului, profitând și de o gafă a portarului advers. Scorul final a fost stabilit de Risto Radunovic, care a transformat cu sânge rece un penalty obținut de Florinel Coman în prelungiri. Cu 1-3, FCSB merge în grupele Conference League pentru prima oară în istorie!

Trei milioane de euro pentru FCSB, după calificarea în grupe!

FCSB s-a calificat în grupele Conference League după ce a eliminat în preliminarii formațiile Saburtalo (Georgia), Dunajska Streda (Slovacia) și Viking (Norvegia).

Această performanță va aduce în conturile clubului aproximativ trei milioane de euro, sumă la care se vor mai adăuga și bonusurile din partea UEFA pentru rezultatele din grupe. O victorie în grupe este remunerată cu 500.000 de euro, iar un rezultat de egalitate cu 166.000 de euro. În plus, primul loc la finalul grupei este recompensat cu 650.000 de euro, iar locul doi cu 325.000 de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!