Condusă la pauză după golul lui Ez Abde din minutul 9, Chelsea a reușit să revină în actul secund. Golurile londonezilor au fost înscrie de Enzo Fernandez (65'), Nicolas Jackson (70'), Jadon Sancho (83') și Moises Caicedo (90+1'). Cole Palmer a avut un rol decisiv, englezul reușind să ofere două assist-uri.
Chelsea a încheiat seria uluitoare a spaniolilor din finalele europene
Prin triumful de la Wroclaw, Chelsea a reușit să oprească o serie incredibilă. După 24 de ani, Betis este prima echipă din Spania care pierde o finală europeană contra unei formații din altă țară.
Ultima oară când o reprezentantă a Spaniei pierdea o finală UEFA se întâmpla în 2001, când Valencia ceda la loviturile de departajare împotriva lui Bayern Munchen la loviturile de departajare din Champions League.
De la acel moment, Spania a fost triumfătoare în 23 de finale europene contra echipelor din alte țări, indiferent că reprezentanta s-a numit Real Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla sau Villarreal.