Cele două echipe și-au dat întâlnire în runda cu numărul 5 din Grupa F a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026 la Erevan, pe ”Vazgen Sargsyan Republican Stadium”.

La capătul celor 90 de minute, Ungaria, cu starul lui Liverpool Dominik Szoboszlai integralist pe teren, a obținut toate cele trei puncte și s-a apropiat de calificarea directă la turneul final din SUA, Mexic și Canada.

Ungurii sunt dramatici după victoria chinuită din preliminariile CM 2026: ”Tensiune! Finalul părea că nu se mai termină”

Publicația Nemzeti a analizat meciul și a scris cât de copleșiți au fost maghiarii de emoții înainte de fluierul final al ”centralului” Jose Maria Sanchez de la Erevan.

”Atacul, condus de Varga, Dominik Szoboszlai și Sallai în față, a funcționat bine, împiedicând de mai multe ori echipa gazdă să scoată mingea din propria jumătate, ceea ce a dus la o posesie prelungită. Jucătorii și-au schimbat adesea pozițiile în funcție de cine avea mingea, grupându-se frecvent într-o zonă restrânsă, însă de data aceasta au apărut numeroase greșeli în combinațiile scurte. Apărarea armeană, solidă și compactă, a fost rareori depășită, ceea ce a generat nervozitate și erori tehnice.

Suporterii gazdelor s-au ridicat în picioare de fiecare dată când favoriții lor au pătruns cu avânt în treimea ofensivă, iar acest lucru s-a întâmplat tot mai des după pauză. Nu se putea vorbi despre o superioritate clară, dar imaginea meciului s-a schimbat, jocul a devenit dezordonat, iar maghiarii se chinuiau să recupereze mingea.

Plin de tensiune, finalul meciului părea că nu se mai termină, minutele treceau greu, iar la finalul prelungirilor, Arajik Elojan, aflat într-o ocazie uriașă, a șutat pe lângă poartă... a fost ultima fază, deoarece imediat după aceea Jose Maria Sanchez a fluierat finalul parti”, a scris Nemzeti.