Play-off-ul inter-confederații este un baraj intercontinental în care se vor acorda ultimele două bilete pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2026.
Cine va participa la acest play-off intercontinental cu 6 echipe?
Vor juca pentru ultimele două locuri de la Mondial:
Bolivia;
Noua Caledonie;
o națională din Asia (Emiratele Arabe Unite, echipa antrenată de românul Cosmin Olăroiu, sau Irak - a fost 1-1 în meciul tur, returul este marți 18 noiembrie);
o națională din Africa (unde finala barajului, Nigeria - RD Congo, se joacă duminică 16 noiembrie);
două naționale din CONCACAF (cele mai bune două locuri 2 din cele trei grupe preliminare din America Centrală și Caraibe) - vezi AICI situația din CONCACAF înaintea ultimei etape din preliminarii
Cum se va desfășura barajul inter-confederații?
Cele mai slabe patru echipe naționale din cele de mai sus, conform ierarhiei FIFA, vor juca în cele două semifinale (o singură manșă).
Învingătoarele vor disputa finalele cu cele mai bune două echipe de mai sus, conform ierarhiei FIFA, care sunt calificate direct în finale (o singură manșă).
Câștigătoarele celor două finale se califică la turneul final CM 2026.
Meciurile din play-off se vor disputa în martie 2026, în America de Nord, cel mai probabil în Mexic.
Lista celor 30 de echipe deja calificate la CM 2026 și cine joacă în barajul intercontinental
Practic, până la meciurile de vineri seara, știm deja 30 de echipe din cele 48 care vor participa la turneul final al World Cup 2026!
Țările-gazdă:
SUA
Mexic
Canada
CONMEBOL (America de Sud):
Argentina
Brazilia
Ecuador
Uruguay
Paraguay
Columbia
CAF (Africa):
Maroc
Tunisia
Egipt
Algeria
Ghana
Capul Verde DEBUTANTĂ
Africa de Sud
Senegal
Cote d'Ivoire
AFC (Asia):
Japonia
Iran
Uzbekistan DEBUTANTĂ
Coreea de Sud
Iordania DEBUTANTĂ
Australia
Qatar
Arabia Saudită
OFC (Oceania):
Noua Zeelandă
UEFA (Europa):
Anglia
Franța
Norvegia*
* Norvegia este la CM 2026 în proporție de 99,(9)% (practic 100% din punct de vedere matematic) pentru că nu poate rata primul loc decât dacă pierde în ultimul meci cu Italia cu... 0-9! Un scenariu, evident, improbabil, chiar imposibil.