NEWS ALERT Trump dă lovitura decisivă Iranului: „Perspective sumbre!“

Trump dă lovitura decisivă Iranului: „Perspective sumbre!“ CM 2026

La Mondialul din 2026 (11 iunie – 19 iulie), perșii ar trebui să joace, la Los Angeles și la Seattle. La ora actuală, acest lucru va fi imposibil.

Cu mai puțin de două luni înainte de startul turneului final din Canada, Mexic și SUA, prezența Iranului, la CM 2026, rămâne sub semnul întrebării. De fapt, la cum arată situația la ora actuală, e imposibil ca perșii să ajung la partidele cu Noua Zeelandă (15 iunie), Belgia (21 iunie) și Egipt (26 iunie).

Dezvăluirea a fost făcută de președintele Federației Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj (foto, jos). Acesta a apărut în fața jurnaliștilor din țară și a anunțat că nici până acum n-au fost aprobate vizele solicitate pentru călătoria în Statele Unite. Mai mult decât atât, un amical pe care Iranul îl avea aranjat deja, cu câteva zile înainte de startul competiției, ar fi fost anulat, la presiunea administrației Trump!

Noi ne pregătim pentru participarea la Cupa Mondială, dar perspectivele sunt sumbre. Adică, nu prea sunt încrezător. Am cerut ca FIFA să ne ducă mecurile în Mexic, dar acest lucru e imposibil, pentru că deja s-au vândut biletele și programul turneului e bătut în cuie. Problema e că nici până în ziua de astăzi nu ni s-au aprobat vizele de America. Și, având în vedere că avem de-a face cu o țară care ne e dușman (n.r. Statele Unite ale Americii), nu sunt foarte optimist în ceea ce privește Mondialul“, a spus Taj.

În continurea discursului său, șeful federației iraniene a dezvăluit că amicalul cu Puerto Rico, care ar fi trebuit să aibă loc pe teritoriul Americii, înainte de debutul naționalei la Mondiale, a căzut.

Contractul pentru acest meci fusese semnat. Apoi, brusc, cei din Puerto Rico s-au sucit. Și au cerut alte condiții. Și, în cele din urma, amicalul cu Puerto Rico a fost anulat. Cel mai probabil, americanii au făcut presiune ca acest amical să fie anulat. Acum, încercăm să înlocuim amicalul cu Puerto Rico cu un meci de pregătire cu Panama“, a afirmat Mehdi Taj.

FIFA a intrat pe fir din cauza vizelor

Faptul că naționala Iranului se află în imposibilitatea de a merge în Statele Unite din cauza problemelor vizelor a intrat și în atenția forului mondial.

La FIFA, a fost formată o celulă de criză pentru acest subiect. Cei de la FIFA fac tot posibilul să primim vizele. Atât noi, cei de la echipa națională, cât și jurnaliștii iranieni care vor să facă deplasarea în America, pentru a acoperi competiția“, a precizat vicepreședintele federației, Hedayat Mombeini.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!