Primul Mondial cu 48 de echipe propune un format cu 12 grupe a câte 4 naționale. În fazele eliminatorii vor merge 32 de echipe: primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune 8 ocupante ale locurilor 3.

Două variante pentru "grupa morții" de la CM 2026

În ceea ce privește statutul de "grupă a morții", adică grupa cea mai echilibrată de la turneul final, presa internațională oscilează între grupa I (Franța, Senegal, Norvegia, Irak/Bolivia/Surinam) și grupa L (Anglia, Croația, Ghana, Panama). 

"Cea mai proeminentă candidată pentru titlul de "Grupa Morții" este grupa I, acolo unde capul de serie Franța va înfrunta Senegal și Norvegia lui Erling Haaland, dar și o câștigătoare a unui play-off internațional", a scris The Guardian.

În schimb, USA Today crede că grupa Angliei ar merita acest titlu neoficial. Naționala condusă de Thomas Tuchel va înfrunta Croația (locul 10), Ghana (locul 79) și Panama (locul 30).

"Clasată pe locul 4 în ierarhia FIFA, Anglia a avut parte de cel mai rău scenariu posibil când Croația a fost extrasă din urna a doua. Finalista Mondialului din 2018 a eliminat Anglia la acel turneu final, iar ulterior a terminat pe 3 la ediția din 2022.

De asemenea, Ghana este una dintre cele mai performante echipe din Africa, având în vedere că s-a calificat la cinci dintre ultimele șase ediții ale Cupei Mondiale", a scris USA Today.

Grupele pentru Cupa Mondială din 2026

Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Danemarca / Macedonia de Nord / Cehia / Irlanda

Grupa B: Canada, Italia / Irlanda de Nord / Țara Galilor / Bosnia, Qatar, Elveția

Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția

Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia / România / Slovacia / Kosovo

Grupa E: Germania, Curacao, Coasta de Fildeș, Ecuador

Grupa F: Olanda, Japonia, Ucraina / Suedia / Polonia / Albania, Tunisia

Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă

Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay

Grupa I: Franța, Senegal, Irak / Bolivia / Surinam, Norvegia

Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania

Grupa K: Portugalia, Noua Caledonie / Jamaica / Congo, Uzbekistan, Columbia

Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama