S-a recuperat și e gata de titularizare în Anglia - Argentina!

S-a recuperat și e gata de titularizare în Anglia - Argentina! CM 2026

Anglia - Argentina, a doua semifinală de la CM 2026, se joacă miercuri, de la ora 22:00.

Fundaşul Reece James este fericit că s-a recuperat după o accidentare exact când Anglia a intrat în faza decisivă a Cupei Mondiale de fotbal şi va juca miercuri contra Argentinei, în semifinalele turneului final din SUA, Mexic şi Canada, scrie Reuters.

Reece James, pregătit sută la sută pentru Anglia - Argentina

Căpitanul echipei Chelsea a revenit ca rezervă în repriza a doua în victoria contra Norvegiei (2-1) din sferturile de finală ale CM 2026, după ce a ratat trei meciuri din cauza unei probleme la ischiogambieri, acuzată în al doilea meci din grupă împotriva Ghanei.

James a intrat pe postul de mijlocaş central înainte de a trece la poziţia sa obişnuită de fundaş dreapta, în meciul decis de golurile marcate de Jude Bellingham, care au trimis Anglia în semifinala cu Argentina, deţinătoarea titlului, de miercuri.

''Este bine să fiu din nou alături de băieţi. Să te accidentezi la un turneu este întotdeauna o cursă contra cronometru. M-am dedicat şi sunt fericit să fiu din nou acolo'', a declarat el pentru emisiunea Lions' Den a naţionalei Angliei, potrivit Agerpres.

Deşi nu au fost la cel mai înalt nivel pe tot parcursul turneului, echipa lui Thomas Tuchel a găsit o modalitate de a depăşi fiecare obstacol, dar unul dintre cele mai mari o aşteaptă în runda următoare.

''Vine cu experienţa. Cu cât miza jocului este mai mare, cu atât mai multă presiune. Facem asta de ani de zile, fundamentele sunt aceleaşi, dar premiul este puţin diferit. Suntem într-o bulă, încercând să ne îndeplinim misiunea. E greu să vezi exteriorul. Suntem fericiţi că îi facem pe toţi cei de acasă mândri. Din asta sunt făcute visele. Când eram mici, toți visam să jucăm şi să câştigăm o Cupă Mondială. Vom juca împotriva uuneia dintre cele mai bune naţiuni în semifinală'', a adăugat James.

Anglia are un parcurs excelent la marile competiţii, ajungând la două semifinale ale Cupei Mondiale în ultimele trei ediţii şi în finalele consecutive ale ultimelor două ediţii la EURO.

James crede că acest lucru se datorează calităţii din campionat: ''Cred că începe cu Premier League. Cea mai bună ligă din lume pentru mine şi sunt sigur că pentru mulţi fani. Este cel mai înalt nivel. Mulţi dintre jucătorii de bună calitate sunt englezi. Arată cât de mult a evoluat fotbalul englez în ultimii ani. Noi (batem la) uşă, suntem acolo sau pe aproape, în fazele finale ale turneelor, atunci când vine momentul decisiv''.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!