Articol scris de Matei BARBU
Argentina s-a calificat în finala Campionatului Mondial FIFA 2026, după ce a învins selecționata Angliei, scor 2-1. Anthony Gordon a reușit să marcheze primul gol al partidei în minutul 55, în urma unei pase oferite de Morgan Rogers. Enzo Fernandez a înscris în minutul 86, după o pasă decisivă a lui Lionel Messi.
În minutul 90+2, Lionel Messi a centrat în careul Angliei, iar Lautaro Martinez a marcat cu o lovitură de cap.
Mesajul lui Bellingham pentru fani după meci
După eliminarea dureroasă a echipei sale de la Cupa Mondială, starul lui Real Madrid a postat un mesaj pe Instagram, în care și-a exprimat recunoștința pentru susținerea fanilor. A transmis subtil că va face tot posibilul ca reprezentativa antrenată de Thomas Tuchel să cucerească medaliile de bronz.
„Mi-a fost greu să găsesc cuvintele potrivite pentru ziua de ieri și pentru ultimele săptămâni, dar mesajul primit de la pilotul nostru din Kansas surprinde perfect esența situației.
Vă mulțumesc pentru sprijinul incredibil venit de acasă și celor care și-au cheltuit banii munciți din greu pentru a călători în America și a ne susține. Să nu lăsăm unitatea și iubirea pe care le-am văzut în țara noastră să dispară odată cu această campanie. Când suntem uniți, putem realiza lucruri mărețe... Și chiar așa vom face! Vă iubesc!”, a transmis Bellingham.
Mijlocașul legitimat la Real Madrid va juca împotriva Franței în finala mică, programată duminică, la 00:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.
Mijlocașul Angliei a reușit să marcheze șase goluri în șapte meciuri oficiale la Cupa Mondială, oferind și o pasă decisivă.
Finala Cupei Mondiale 2026 este programată să aibă loc pe 19 iulie, de la ora 22:00. Argentina o va întâlni pe Spania pe Stadionul MetLife.