Secretarul general al FIFA, Mattias Grafstrom, a calificat drept „constructivă” întâlnirea pe care a avut-o sâmbătă cu preşedintele Federaţiei Iraniene de Fotbal (FFIRI), cu câteva săptămâni înainte de începerea Cupei Mondiale (11 iunie – 19 iulie), care se va desfăşura în Statele Unite, Mexic şi Canada.
În timp ce îngrijorările legate de participarea Iranului la Cupa Mondială (11 iunie-19 iulie) nu s-au atenuat din cauza conflictului care îl opune Statelor Unite, Grafstrom, secretarul general al FIFA, s-a întâlnit la Istanbul cu preşedintele FFIRI, Mehdi Taj. „Am avut o întâlnire excelentă, foarte constructivă, cu Federaţia Iraniană de Fotbal”, a declarat Grafstrom la finalul întâlnirii. „Lucrăm în strânsă colaborare şi aşteptăm cu nerăbdare să îi întâmpinăm la Cupa Mondială FIFA.”
FIFA așteaptă Iranul la Cupa Mondială
Condiţiile de intrare şi de acordare a vizelor pentru jucătorii iranieni nu au fost abordate, discuţiile concentrându-se în principal pe aspecte operaţionale. „Am abordat toate subiectele relevante, dar cred că nu este locul potrivit pentru a discuta detaliile”, a declarat el.
„Per ansamblu, a fost o întâlnire foarte pozitivă şi aşteptăm cu nerăbdare să continuăm dialogul”, a afirmat el.
Comunicarea a fost la fel de pozitivă şi din partea iraniană. „Mă bucur că au ascultat argumentele Iranului, cele zece puncte pe care le-am ridicat, şi că au propus soluţii pentru fiecare dintre ele. Sper, dacă Dumnezeu vrea, că echipa noastră naţională va putea merge la Cupa Mondială fără nicio problemă şi va obţine rezultate foarte bune acolo”, a declarat Mehdi Taj pentru Reuters.