FIFA a deschis o anchetă vizând potenţiale încălcări disciplinare ale selecţionatei Argentinei în urma eşecului suferit în faţa Spaniei (0-1 după prelungiri), în finala Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2026, informează DPA.

După fluierul final al partidei de la East Rutherford (New Jersey), mijlocaşul argentinian Leandro Paredes a părut să agreseze membri al echipei Spaniei în timp ce aceştia sărbătoreau victoria pe teren.

Raportul comisarului meciului a fost examinat de FIFA, care a decis acum să numească un procuror disciplinar şi de etică pentru a investiga potenţiale încălcări ale codului disciplinar al forului fotbalistic mondial.

Sud-americanii au fost din nou criticaţi pentru abordarea lor fizică, aşa cum s-a întâmplat în victoria lor din semifinala cu Anglia, Enzo Fernandez fiind eliminat după ce a văzut două cartonaşe galbene pe parcursul finalei.

"Mai multe detalii vor fi comunicate de către comisia disciplinară FIFA odată ce raportul procurorului va fi finalizat", a precizat Federaţia internaţională într-un comunicat.

Despre ce este vorba

Conform Press Association, Leandro Paredes nu a fost eliminat în cursul incidentelor de la finalul partidei de duminică, aşa că orice suspendare sau sancţiune împotriva sa ar rezulta dintr-o eventuală anchetă retrospectivă care ar putea fi deschisă de Comisia disciplinară a FIFA.

Încă nu se ştie dacă comisia investighează jucătorii argentinieni pentru că au arborat un banner care proclama suveranitatea argentiniană asupra Insulelor Falkland după victoria Angliei.

Această acţiune pare să fi fost o încălcare directă a articolului 34.3 din regulamentul turneului. AFA a fost amendată pentru aceeaşi faptă în urma unui meci amical din 2014 împotriva Sloveniei, dar UEFA a luat anterior măsuri mai dure pentru o abatere similară, impunând suspendări de un meci spaniolilor Rodri şi Alvaro Morata după ce au scandat despre revendicările Spaniei asupra Gibraltarului după ce au câştigat EURO 2024, scrie Agerpres.

La Cupa Mondială din 2022, Federaţia engleză de fotbal (FA) a fost informată de FIFA că atacantul Harry Kane, căpitanul Angliei, se va confrunta cu sancţiuni sportive, începând cu un cartonaş galben, dacă va purta o banderolă "OneLove" în culorile curcubeului la turneul din Qatar, o ţară care incriminează homosexualitatea, reaminteşte DPA.