Iran și Noua Zeelandă s-au confruntat în al doilea meci al Grupei G de la turneul final din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Cele două reprezentative s-au întâlnit pe ”SoFi Stadium” din Inglewood, California.

Ce au scris iranienii după debutul în California: ”Nu ne-au lăsat să facem asta”

După meci, Amir Ghalenoei, selecționerul Iranului, a vorbit despre evoluția elevilor săi și a evidențiat că meciul cu Noua Zeelandă a fost cel mai frumos de când a început Campionatul Mondial din 2026.

”Meciul a fost foarte frumos, cred că cel mai bun al rundei. Sunt fericit cu jocul, nu și cu rezultatul. Două mingi au fost pe poartă și două goluri.

Am avut faze importante, dar asta e. Noi ar fi trebuit să venim mai devreme în America, dar din păcate nu ne-au lăsat să facem asta. Așa că încă nu ne-am adaptat 100%. 

Am încercat să compensăm această slăbiciune cu schimbările. Am avut o șansă să câștigăm. Acum trebuie să ne odihnim și să ne recuperăm”, a spus Amir Ghalenoei, potrivit khabaronline.ir.

Iran - Noua Zeelandă 2-2

Reprezentativa Iranului a debutat la Cupa Mondială din SUA cu o remiză scor 2-2, cu Noua Zeelandă, într-un meci contând pentru grupa G şi disputat la Los Angeles.

Noua Zeelandă a deschis scorul prin Just, în minutul 7, iranienii egalând prin Rezaeian, în minutul 32. Just a dus din nou Noua Zeelandă în avantaj în minutul 54, în timp ce Iran a egalat prin Mohebi, în minutul 64.

Jucătorul, care joacă pentru Motherwell în Scoţia, a devenit primul neozeelandez care a marcat două goluri la Cupa Mondială. De asemenea, a fost doar a doua oară în istorie când echipa naţională a Noii Zeelande a marcat două goluri într-un singur meci de la Cupa Mondială.