Cotat la 10 milioane de euro de site-urile de specialitate, fotbalistul lui Santos face parte din lotul Braziliei la Campionatul Mondial din 2026, turneu final care va avea loc în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Ultima dată când fostul star de la Barcelona și PSG a jucat la reprezentativa Selecao a fost în preliminariile CM 2026, în octombrie 2023! A bifat atunci o repriză în eșecul cu Uruguay, scor 0-2.
Carlo Ancelotti a explicat de ce l-a convocat pe Neymar la națională: ”Am observat un lucru”
Carlo Ancelotti, selecționerul Braziliei, a evidențiat că l-a urmărit tot anul pe Neymar și a ajuns la concluzia că poate fi un plus în lotul pentru Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada.
”L-am observat pe favoritul fanilor Selecao tot anul și am observat că a jucat constant în ultima vreme, iar condiția sa fizică s-a îmbunătățit. Credem că e un jucător important”, a spus Carlo Ancelotti, potrivit GOAL.
Înainte de CM 2026, Brazilia va juca două meciuri amicale finale, împotriva Panama pe 31 mai şi împotriva Egiptului pe 7 iunie, înaintea debutului la Cupa Mondială de pe stadionul MetLife din New York împotriva Marocului pe 14 iunie la miezul nopţii.
Echipa Braziliei pentru Cupa Mondială
- Portari: Alisson (Liverpool), Ederson (Fenerbahçe), Weverton (Grêmio).
- Fundaşi: Alex Sandro (Flamengo), Bremer (Juventus), Danilo (Flamengo), Douglas Santos (Zenit), Gabriel Magalhães (Arsenal), Marquinhos (PSG), Leo Pereira (Flamengo), Ibáñez (Al-Ahli), Wesley (Roma).
- Mijlocasi: Casemiro (United), Bruno Guimaraes (Newcastle), Fabinho (Al-Ittihad), Danilo (Botafogo), Lucas Paqueta (Flamengo).
- Atacanti: Vinicius Junior (Real Madrid), Neymar (Santos), Endrick (Lyon), Raphinha (Barcelona), Matheus Cunha (United), Luiz Henrique (Zenit), Gabriel Martinelli (Arsenal), Igor Thiago (Brentford), Rayan (Bournemouth).