„Am visat să fiu aici!” Dan Petrescu a dezvăluit de ce a ales să semneze cu Jeonbuk: „Cel mai mare club pe care l-am antrenat vreodată!” 

Dan Petrescu Coreea de Sud Jeonbuk Hyundai Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 14 Iunie 2023, 09:41
Data actualizarii: Miercuri 14 Iunie 2023, 11:29

Dan Petrescu (55 ani) a semnat cu Jeonbuk Hyundai, grupare din prima ligă a Coreei de Sud. 

Antrenorul român își începe a doua aventură în Asia, însă de această dată în Coreea de Sud. Petrescu a fost prezentat oficial la noua echipă și a susținut și prima conferință de presă în calitate de antrenor, după ce a ajuns în Coreea în urmă cu o zi. 

Dan Petrescu: „Am ales clubul potrivit!” 

Fostul antrenor de la CFR Cluj a explicat de ce a ales să semneze cu Jonbuk, club pe care îl consideră ca fiind cel mai important din toate cele pe care le-a antrenat până în prezent.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu la cel mai mare club din Coreea și Asia. Sunt extrem de încântat și fericit să fiu aici. Decizia am luat-o pentru că atunci când am antrenat în China, am jucat în Champions League împotriva lui Jeonbuk, iar în acea perioadă, echipa era foarte bună. 

Când am venit în oraș am văzut facilități bune, am văzut fanii, totul. Am fost impresionat din ce am văzut și am visat într-o bună zi să fiu aici, să antrenez la un astfel de club. Am multă experiență ca antrenor însă cred că este cel mai mare club pe care l-am antrenat vreodată și că este o mare responsabilitate pentru mine, știu asta. 

Sunt fericit și nerăbdător pentru această experiență și cred că am ales clubul potrivit, la momentul potrivit pentru mine”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă. 

Cariera de antrenor a lui Dan Petrescu

De-a lungul carierei sale, Dan Petrescu a stat pe banca tehnică a celor de la Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Krakow, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi SC, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng, Kayserispor și CFR Cluj.

În cele trei mandate la CFR Cluj, Dan Petrescu și-a trecut în CV patru titluri de campion: 17/18, 18/19, 19/20, 21/22. Prima dată a câștigat campionatul României în stagiunae 2008/09, moment în care o dirija pe Unirea Urzicenu, echipă desființată în 2011.

Cine este Jeonbuk Hyundai, noul club al lui Dan Petrescu

Jeonbuk Hyundai se află în plin sezon competițional. Ocupă locul 5 din 12, cu 27 de puncte acumulate, după 18 jocuri disputate.

Jeonbuk, club fondat în 1994, are nouă titluri de campioană în Coreea de Sud, record la nivel național. Echipa evoluează pe Jeonju World Cup Stadium, arenă cu o capacitate de peste 42.000 de locuri, construită pentru Cupa Mondială din 2002.

Lotul actual este cotat de Transfermarkt la 21 de milioane de euro. Pe lângă sud-coreeni, în lotul lui Jeonbuk se mai regăsesc trei brazilieni, atacanții Gustavo, Andre Luis și Rafa Silva, dar și mijlocașul ofensiv japonez Jun Amano.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!