Dezvăluiri din Arabia Saudită: mega-oferta pregătită de Al Hilal pentru Leo Messi! 

Leo Messi Al Hilal Marius Sumudica Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Marti 21 Martie 2023, 19:58
Data actualizarii: Marti 21 Martie 2023, 20:01

Viitorul lui Lionel Messi (35 ani) continuă să fie incert, argentinianul aflându-se în ultimele luni de contract cu Paris Saint-Germain. 

Oficialii de pe Parc des Princes vor să îi prelungească înțelegerea lui Leo Messi, care nu ar mai fi încântat de ideea de a rămâne, asta și din cauza tensiunilor cu fanii, care l-au fluierat la ultimul meci. Despre campionul mondial s-a scris că ar fi aproape de o revenire la FC Barcelona, însă nu sunt excluse variantele de a părăsi Europa. 

Inter Miami s-a arătat intresată de un posibil transfer, însă pentru Leo Messi există interes și din Arabia Saudită, unde ar putea să se dueleze din nou cu Cristiano Ronaldo, jucător la Al Nassr. Argentinianul ar urma să devină și ambasador al Arabiei Saudite, astfel că o mutare la Al Hilal nu ar fi exclusă. 

Cât îi oferă Al-Hilal lui Leo Messi 

S-a scris că Jorge Messi, agentul și tatăl jucătorului, ar fi refuzat o ofertă de la Al Hilal considerabilă, cerând 500 de milioane de euro. Acesta însă a negat vehement știrile, pe care le-a numit „fake news”. Cu toate astea, interesul lui Al Hilal este concret, iar oficialii ar pregăti o ofertă considerabilă. 

Marius Șumudică, antrenor la Al-Raed, a vorbit despre schimbările din liga saudită apărute după transferul lui Cristiano Ronaldo și a precizat că posibilul transfer al lui Messi ar crea o și mai mare frenezie. Tehnicianul român a dezvăluit că din ce a auzit el gruparea saudită ar pregăti o ofertă de 350 de milioane de dolari pentru superstarul argentinian, aproximativ 325 de milioane de euro

„Se aude că ar ajunge Al-Hilal la un acord cu Messi în jurul a 350 de milioane de dolari, dublu față de Ronaldo. S-a creat o manie, vând milioane de tricouri, fanii lui Al Hilal au pus în magazin tricouri cu Messi, nici nu știu cum se face...dacă ai aprobare”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!