LeBron James, superstarul campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a ajuns duminică la un total de 49.999 de puncte înscrise în sezonul regulat şi play-off, cu ocazia meciului câştigat de echipa sa, Los Angeles Lakers, cu scorul de 108-102, în faţa rivalei californiene Los Angeles Clippers.
La 40 de ani împliniți în decembrie, "King James" se pregăteşte să devină primul baschetbalist din istorie care atinge bariera de 50.000 de puncte în NBA, după ce depăşise anterior recordurile de puncte marcate în sezonul regulat şi în play-off, deţinute de legendarii Kareem Abdul-Jabbar, respectiv Michael Jordan.
LeBron James, care mai avea nevoie de 18 puncte pentru a ajunge la totalul de 50.000 înaintea meciului de duminică seara, a înscris 17 puncte (plus 9 assist-uri şi 5 recuperări) în duelul cu Clippers, în timp ce noul său coechipier, slovenul Luka Doncic, s-a remarcat cu 29 de puncte, 6 recuperări şi 9 pase decisive.