De la o înălțime de 2 metri, baschetbalistul Ștefan Grasu își vede cu luciditate parcursul în sportul profesionist, aflat în primii ani de maturitate.
La douăzeci și doi de ani, fiul Nicoletei Grasu este dublu campion național în baschetul masculin, are statutul de internațional român, dar, în ciuda fizicului impunător, dublat de un psihic rezistent, admite că încă are momente în care o apelează pe mama sa pentru a-și redobândi motivația de care are nevoie în competiție. Convorbirile îl ajută, mărturisește în emisiunea Poveștile Sport.ro, sfaturile venind din partea unei foste sportive cu șase participări consecutive la Jocurile Olimpice.
Ștefan Grasu: „Pe mama o sun când vreau să mă motiveze cineva.”
„Pe mama o sun când vreau să mă motiveze cineva. Mama e cea mai bună persoană pentru chestia asta, pentru că îmi spune din inima ei și din ce a trăit ea.
A avut foarte multe eșecuri și ea. Eu abia acum încep să învăț despre ele. Când eram mic, nu prea înțelegeam ce e ăla un eșec.
Dar acum, când mi se întâmplă și mie și îmi dă și ea exemplele ei, pot să iau ce e mai bine de la ea,” a dezvăluit Ștefan Grasu, în exclusivitate pentru Sport.ro.
De ce a ales Ștefan Grasu să practice baschet, și nu atletismul în care au strălucit părinții săi
„Mereu am fost în lumea sportului, de când m-am născut. Chiar nevrând, am fost cu ei peste tot și am văzut ce înseamnă competiții.
Toată ziua eram pe teren, pe stadion, făceam fiecare probă, alergam foarte mult. Era o atmosferă naturală și mi-a venit de la sine să fac și eu sport.
Știu că am făcut toate probele. Eu aveam deja 1,85 metri la nouă ani. Eram mult mai mare decât orice alt copil de vârsta mea,” rememorează Ștefan Grasu.
Plictisit de atletism, deși a fost campion național la aruncări
„Pentru a ajunge baschetbalist, am făcut atletism. Atletismul este sportul-mamă al tuturor sporturilor. Dacă nu ai o bază în atletism, e foarte greu să înveți lucrurile tehnice specifice unui sport.
Am fost campion național la aruncări, doar că mă plictisise foarte tare sportul ăsta. Cred că ai mei asta și-ar fi dorit de la mine, deși cred că le place mai mult baschetul, acum. Părinții sunt cei mai mari fani ai mei,” adaugă baschetbalistul român, mulțumit de interesul afișat de părinții săi.
„Fără baschet, nu aș fi avut prieteniile pe care le am acum.”
„Nu am vrut să fac atletism, pentru că simțeam și o presiune, că trebuie să fac asta. Nu m-a atras pentru că nu aveam competiții multe. Antrenamentele erau repetitive, nu era competitivitate. Eram doar eu cu mine. La vârsta aia, nu îți venea natural să te bați tu cu tine. Plus că nu făceam parte dintr-un colectiv.
Fără baschet, nu aș fi avut prietenii cum am acum, nici dezvoltarea de comunicare. A fost un început foarte bun, în atletism, mi-am format o bază în cariera de sportiv,” a completat Ștefan Grasu, la Poveștile Sport.ro.
