Federația Română de Atletism (FRA) și-a programat alegerile pentru data de 11 aprilie. Pentru postul de președinte s-au înscris în cursă trei candidați: Constantina Diță (fostă campioană olimpică la maraton), Florin Florea (președintele federației, în perioada 2017-2021) și Mădălin Badea (membru în Consiliul FRA).
Anişoara Cușmir-Stanciu (62), omul care a condus federația, între 2021 și 2025, a luat decizia de a renunțat la postul ei. Într-o declarație oferită pentru Agerpres, fosta campioană olimpică și-a argumentat opțiunea.
„Nu voi mai candida. Sunt pensionară din luna septembrie. Există viaţă şi după sport. Sunt de la 10 ani în lumea asta şi am peste 60 de ani. Mi se pare suficient. Vreau un pic timp şi pentru mine, pentru familie, pentru fata mea, pentru nepoţelele mele. Dar, dacă va fi cumva nevoie, sub o formă sau alta să pot ajuta, o voi face cu mare plăcere. Dar în nicio funcţie din federaţie“, a spus Anişoara Cușmir-Stanciu.
Alegeri cu 130 de cluburi fără drept de vot!
Ceea ce șochează, înaintea alegerilor de peste 3 zile, e o situație, de-a dreptul ridicolă. Concret, din cele peste 300 de cluburi, care sunt afiliate la FRA, 130 sunt fără drept de vot, la scrutinul de vineri!
Cum s-a ajuns aici? Vreo 50 de cluburi nu și-au plătit cotizația anuală către federație, iar alte 80 de grupări n-au avut niciun sportiv, în vreo competiție, în ultimii 2 ani! Această a doua situație șocantă explică, parțial, și „moartea“ atletismului în România.
Steaua, cotizație neplătită dintr-un buget colosal
Printre cele 50 de cluburi, care nu și-au plătit cotizația anuală către federație, se numără, în mod șocant, și Clubul Sportiv Steaua. Care, în 2025, are un buget de 34 de milioane de euro din partea MapN. Și, totuși, în ciuda unui asemenea buget, secția de atletism nu și-a plătit cotizația către federație și a pierdut dreptul de vot, la alegerile programate pentru 11 aprilie!