Nicolae Soare (34 de ani) a explicat, în exclusivitate pentru Sport.ro, în ce constă „zidul” menționat de mulți alergători în proba de maraton.
De la persoane obișnuite care și-au propus țelul de a încheia pe propriile picioare un maraton și până la cei mai rapizi maratoniști din lume, între care buzoianul Nicolae Soare și-a făcut loc, în ultimii ani, o multitudine de alergători acuză un „zid” dificil de trecut, chiar în ultimii kilometri ai probei de 42,195 kilometri.
Nicolae Soare, despre „zidul” probei de maraton: „E o combinație între fizic și mental.”
„Care e punctul critic în timpul unui maraton?”, a fost întrebarea adresată de Andru Nenciu noului recordmen național în proba de maraton.
„Undeva între kilometrul 35 și kilometrul 37, acolo apare un zid și cel mai greu punct pentru toată lumea. Cred că e o combinație între fizic și mental; psihic, încerci să te duci până la capăt, te încurajezi, dar trebuie să te ajute și fizicul, pentru că, la un moment dat, apar crampe, apar dureri, iar în acest interval apar aceste simptome mai grave,” a replicat Nicolae Soare, în emisiunea Poveștile Sport.ro.









