Manchester United sparge banca! 120 milioane de euro pregătesc „diavolii roșii” pentru un superfotbalist

Manchester United Premier League Randal Kolo Muani Anglia Erik ten Hag
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Martie 2023, 16:49
Data actualizarii: Miercuri 15 Martie 2023, 16:48

Echipa lui Erik ten Hag se află pe locul trei în actuala stagiune din Premier League.

După 26 de meciuri disputate, Manchester United a obținut 50 de puncte din 78 posibile. În consecință, „diavolii roșii” au înregistrat 15 victorii, cinci rezultate de egalitate și șase înfrângeri până acum. 

Manchester United sparge banca! 120 milioane de euro pregătesc „diavolii roșii” pentru un superfotbalist

Conform Daily Mail, care a citat publicația nemțească Bild, Manchester United a pus ochii pe Randal Kolo Muani și se pregătește să scoată nu mai puțin de 105 milioane de lire sterline (aproape 120 milioane de euro) pentru transferul fotbalistului.

Kolo Muani a făcut senzație la Campionatul Mondial din Qatar la naționala Franței, iar asta l-a pus pe lista giganților din Europa. În prezent, jucătorul este legitimat la Eintracht Frankfurt și este cotat la 37 milioane de euro pe piață, potrivit site-urilor de specialitate.

Manchester United ar avea nevoie de un atacant, mai ales că Erik ten Hag încă nu a adus un înlocuitor pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul a fost demis de conducerea de pe Old Trafford în urma unui interviu „exploziv” oferit jurnalistului Piers Morgan, anul trecut.

Cifrele lui Randal Kolo Muani

Francezul născut la Bondy se află la Frankfurt din vara lui 2022 și mai are contract cu echipa din Bundesliga până la finalul lui iunie 2027. Kolo Muani venise gratis de la FC Nantes.

În actuala stagiune, atacantul a reușit să marcheze două goluri în Champions League, 11, în Bundesliga, dar s-a remarcat și prin 12 pase decisive în campionatul Germaniei.

Un singur trofeu are în cabină. În sezonul 2021/22, Kolo Muani a câștigat Cupa Franței cu FC Nantes, după ce fosta sa echipă o învinsese pe Nice cu 1-0, pe Stade de France, în fața a aproape 80 de mii de spectatori.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!