United este pregătită să achite peste 60 de milioane de euro penturu Kadioglu
Presa engleză de sport anunță că Manchester United este dispusă să achite suma cerută de Brighton pentru Ferdi Kadioglu. Fundașul a mai fost curtat de "Diavolii Roșii" în această vară, dar mutarea a căzut după ce negocierile s-au prelungit peste limita de timp impusă în acel mercato de FA.
Mutarea s-ar putea face la finalul acestui an pentru 60 de milioane de euro plus bonusuri de performanță, din care 10% se va duce către Fenerbahce, fostul său club înainte de transferul în Anglia. Turcul a fost cumpărat cu 30 de milioane de euro, în august 2024, iar de atunci a bifat 56 de prezențe și 3 goluri pentru "Pescăruși".
Este născut în Olanda, dar a ales să joace pentru Turcia
Ferdi Kadioglu (27 de ani) este născut la Arnhem din tată de origine turcă și o mamă olandezo-canadiană. A fost junior la echipele ESA Rijkerswoerd, NEC Nijmegen și Fenerbahce, iar la nivel de seniori a evoluat pentru NEC Nijmegen (2016-2018), Fenerbahce (2018-2024) și Brighton & Hove Albion (2024-prezent).
A evoluat la naționalele de juniori (U16, U17, U18, U19) și tineret (U21) ale Olandei, dar în ianuarie 2022 a ales să reprezinte Turcia la prima reprezentativă. În palmares are Cupa Turciei (2022-2023) și Brighton & Hove Albion Player of the Year (2025-2026). Poate juca ca fundaș stânga, fundaș dreapta și mijlocaș dreapta și este cotat la 35 de milioane de euro.
Foto - Getty Images











