Manchester United a ajuns la o înțelegere cu mijlocașul "care îi lipsește" lui Erik ten Hag

Erik ten Hag Manchester United Sofyan Amrabat Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 03 Iulie 2023, 17:58
Data actualizarii: Luni 03 Iulie 2023, 18:09

Calificată în UEFA Champions League, Manchester United vrea să-și întărească lotul de jucători pentru sezonul viitor.

"Diavolii roșii" ar fi ajuns la o înțelegere cu Fiorentina pentru transferul lui Sofyan Amrabat. Mijlocașul de 26 de ani s-a remarcat la Cupa Mondială din Qatar, făcând parte din echipa turneului final. 

În plus, marocanul a ajuns până în finala Conference League, pierdută de Fiorentina în fața celor de la West Ham. 

Publicația La Nazione a anunțat că italienii cer 26 milioane lire sterline pe jucătorul care mai are doar un an de contract cu formația din Serie A. 

Sofyan Amrabat a mai evoluat sub comanda lui Erik ten Hag în perioada 2015-2017, la FC Utrecht, atunci când a făcut pasul la seniori. 

Paul Parker, reacție dură despre stategia lui Manchester United

Fosta legendă a "diavolilor roșii" a avut o reacție dură despre situația fotbalului în Premier League, considerând că și Manchester United este vinovată pentru ceea ce se întâmplă.

"Premier League a devenit un circ, din cauza banilor. Acest circ ucide încet, dar sigur jocul și ia tot ce e mai bun despre ceea ce înseamnă fotbalul. 

Acum ceva vreme, jucătorii semnau cu Manchester United, pentru că era Manchester United. Acum semnează cu Manchester United pentru milioanele pe care le pot câștiga. 

De aceea și Manchester United este vinovată când vine vorba despre ruinarea fotbalului din Anglia. Nu este singurul club vinovat, dar nici nu sunt inocenți. Copiii au o imagine greșită despre ceea ce înseamnă fotbalul. Cred că este un sport pe care îl joci pentru a câștiga bani.

Ar trebui să joace pentru a se simți bine alături de prietenii lor și pentru a realiza lucruri mărețe. Nu pentru a-și umple buzunarele", a declarat Paul Parker, pentru Betting Expert.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!