VIDEO EXCLUSIV Manchester City - Manchester United 2-1! Echipa lui Pep Guardiola, încă un pas spre o triplă istorică 

Manchester City Erik ten Hag FA Cup Manchester United Pep Guardiola Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 03 Iunie 2023, 19:00
Data actualizarii: Sambata 03 Iunie 2023, 19:03

Manchester City s-a impus cu scorul de 2-1 în fața rivalei Manchester United, în finala FA Cup. Partida a fost pe PRO ARENA și VOYO. 

După succesul din Premier League, Manchester City a mai cucerit un nou trofeu în acest sezon, după victoria din finala FA Cup, cu Manchester United. 

Pentru echipa antrenată de Pep Guardiola urmează o săptămână decisivă, putând să realizeze o triplă istorică. Sâmbătă, 10 iunie, Manchester City joacă în finala Champions League, cu Inter Milano. Partida va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, de la 22:00. 

Manchester City - Manchester United 2-1

Final de meci! Manchester City cucerește trofeul FA Cup. 

Minutul 71 - Gol anulat pentru Manchester City! Erling Haaland șutează din careu, dar prinde David de Gea. Mingea ajunge la Ilkay Gundogan care marchează, dar reușita este anulată pe motiv de offside.

Minutul 51 - GOOOL Manchester City! Ilkay Gundogan reușește dubla în finala FA Cup. Căpitanul "cetățenilor" șutează din voleu din pasa lui Kevin De Bruyne, de la marginea careului, iar mingea nu poate fi oprită de Kevin de Bruyne. 

A început repriza secundă! 

Final de primă repriză!

Minutul 33 - GOOOL Manchester United! Bruno Fernandes restabilește egalitatea în urma unui penalty obținut după un henț comis de Jack Grealish.

Minutul 28 - Ocazie pentru Manchester City! Kevin De Bruyne şutează de la marginea careului, dar mingea trece puţin pe lângă bara din partea dreaptă!

Minutul 17 - Ocazie pentru Manchester City! Erling Haaland aleargă după o minge lobată în careu de către Ilkay Gundogan, însă ajunge prea târziu și trimite slab, iar David de Gea prinde fără probleme.

Minutul 1 - GOOOL Manchester City! Ilkay Gundogan deschide scorul în prima fază a meciului, cu un șut spectaculos din voleu, după pasa venită de la Kevin De Bruyne. 

Meciul este ACUM pe PRO ARENA și VOYO! Partida poate fi urmărită AICI online

Manchester City - Manchester United: echipele de start
 

Manchester City: Ortega - Walker, Dias, Akanji - Stones, Rodri - Silva, De Bruyne, Gundogan, Grealish - Haaland

Manchester United: De Gea - Wan-Bissaka, Varane, Lindelof, Shaw - Casemiro, Eriksen, Fred - Sancho, Rashford, Bruno Fernandes


Manchester City și Manchester United se vor întâlni în finala FA Cup pe Wembley în data de 3 iunie, de la ora 17:00, LIVE pe Pro Arena, Sport.ro și VOYO.

Cele două rivale din Premier League și din orașul Manchester își vor disputa astfel trofeul celei mai vechi competiții din lume, Cupa Angliei, care datează de peste un secol și jumătate, tocmai din sezonul 1871-1872.

În semifinalele FA Cup, transmise în direct de PRO ARENA și VOYO, Manchester City a depășit-o clar sâmbătă pe Sheffield United, scor 3-0, în timp ce Manchester United a trecut de Brighton & Hove Albion dupăp loviturile de departajare, 0-0, 7-6 d.l.d.

”Diavolii Roșii” au 12 trofee (primul în 1909, ultimul în 2016), iar ”cetățenii” doar 6 (primul în 1904, ultimul în 2019).

Un alt amănunt interesant este că Erik ten Hag și Pep Guardiola, manageri acum la echipele din Manchester, au lucrat împreună în urmă cu un deceniu la Bayern Munchen: spaniolul la prima echipă, olandezul la satelit.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!