VIDEO EXCLUSIV Leeds - Newcastle 0-0! Egalitate de forțe în nordul Angliei

Leeds - Newcastle 0-0! Egalitate de forțe în nordul Angliei Premier League

Leeds - Newcastle, ultimul meci de sâmbătă al etapei a treia din Premier League, începe la ora 19:30 și va fi transmis în direct de VOYO.

Leeds - Newcastle 0-0

Final de meci!

Minutul 54: Jacob Murphy irosește o ocazie splendidă. Liber fiind, trimite un șut de la marginea careului. Mingea se ducea bine, însă portarul, printr-o paradă magistrală, împiedică balonul să pătrundă în plasă.

Minutul 40: Wilfried Gnonto vede cartonașul de culoare galbenă după o intrare neinspirată.

Minutul 37: Nick Pope vede cartonașul galben.

Minutul 16: William Osula trimite o torpilă către poarta gazdelor, dar fundașii au fost pe poziții și au respins.

Minutul 7: Lukas Nmecha de la Leeds își încearcă norocul din afara careului, dar încercarea lui este blocată de apărarea adversă.

Minutul 1: Start de meci!

Nou-promovata Leeds a început entuziasmant sezonul, cu o victorie contra lui Everton în prima etapă, scor 1-0. Pentru formația de pe Elland Road au urmat eșecul drastic împotriva lui Arsenal (0-5) și eliminarea din Cupa Ligii Angliei la loviturile de departajare contra lui Sheffield Wednesday.

De partea cealaltă, Newcastle este fără victorie în actuala stagiune. Rămase fără golgheterul Alexander Isak, care își forțează plecarea, "coțofenele" vin după o remiză fără goluri contra lui Aston Villa și un eșec în prelungiri împotriva lui Liverpool (2-3).

Leeds, care a atins borna celor 100 de puncte în ediția precedentă din Championship, nu a mai pierdut pe teren propriu de aproape un an (14 septembrie 2024, 0-1 contra lui Burnley).

De partea cealaltă, Newcastle tocmai a bătut palma cu un nou atacant. Nick Woltemade (23 de ani), germanul de la VfB Stuttgart care a impresionat în Bundesliga și la EURO U21, a efectuat vizita medicală și va fi achiziționat pentru aproximativ 75 de milioane de euro.

Woltemade este atacantul care trebuie să îl facă uitat pe Isak, însă germanul nu va avea drept de joc la partida cu Leeds.

VIDEO Newcastle, eșec dramatic împotriva lui Liverpool, runda trecută

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!