FOTO ȘI VIDEO Southampton a promovat în Premier League după barajul cu Leeds! Revenire după doar un an în elită

Southampton leeds Premier League Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 26 Mai 2024, 19:08
Data actualizarii: Duminica 26 Mai 2024, 19:06

Southampton a promovat în Premier League după finala play-off-ului de pe Wembley.

Southampton, care a încheiat pe locul 4 în Championship, a trecut în semifinalele play-off-ului de West Bromwich Albion, după 0-0 în tur și 3-1 în retur. "Sfinții" au învins Leeds United, duminică, în finala de pe Wembley, scor 1-0, promovând astfel în Premier League.

Southampton a promovat în Premier League după barajul cu Leeds

Unicul gol al meciului a fost marcat de atacantul Adam Armstrong, în minutul 24.

Pentru Southampton, antrenată în acest sezon de Russell Martin, este o revenire în Premier League după doar un an. Anterior, "Sfinții" au avut 11 sezoane consecutive pe prima scenă a fotbalului din Anglia.

Southampton devine astfel a treia echipă nou-promovată în Premier League, după Leicester și Ipswich, care au încheiat pe primele două poziții din Championship.

Cele trei formații amintite le vor lua locul lui Luton, Burnley și Sheffield United, care au retrogradat din Premier League la capătul acestui sezon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!