VIDEO Lacrimile lui Jurgen Klopp! Tehnicianul neamț nu s-a mai putut abține la un eveniment în care sute de oameni i-au scandat numele

Jurgen Klopp Liverpool Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Mai 2024, 13:12
Data actualizarii: Miercuri 29 Mai 2024, 13:20

Liverpool se pregătește de o nouă eră, după plecarea lui Jurgen Klopp, care a antrenat gruparea din Premier League timp de nouă sezoane.

Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool, timp în care și-a trecut în CV opt trofee colective și două individuale. Neamțul a avut parte de o atmosferă incendiară la ultimul meci pe banca clubului din Merseyside.

Eveniment special pentru Jurgen Klopp

După festivitatea organizată la finalul meciului din finalul sezonului din Premier League, tehnicianul neamț a avut parte de un alt eveniment deosebit, "O seară cu Jurgen Klopp".

Într-o sală imensă, antrenorul s-a întâlnit cu sute de fani ai cormoranilor, care i-au scandat numele, momente în care nu s-a mai putut abține și a izbucnit în lacrimi. 

Discurs emoționat în vestiar

După festivitatea care a avut loc pe Anfield Road, Jurgen Klopp a ținut un discurs emoționant și în vestiar, pentru jucători și staff. 

"Vă iubesc. Asta e tot ce pot să spun. D-abia aștept să văd cum vă veți dezvolta, care vor fi următorii pași. 

Am spus-o în această dimineață - oamenii care spun 'nu este suficient' (n.r. - cele șapte trofee câștigate), nu au nicio idee despre ce înseamnă fotbalul.

Am fi putut face mai bine în anumite momente? Da, mereu este posibil. Am făcut mai bine decât ne-am fi așteptat în mod obișnuit? Da, da. Pentru că durează să devii o echipă de top și așa ați devenit. 

Vreau doar să vă spun - vă iubesc. Este copleșitor, mulțumesc pentru acest drum. Sunt mândru de voi și de tot ce am trăit. Mulțumesc foarte mult", le-a spus Jurgen Klopp.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!