Fotbalul românesc a primit ceea ce e, fără discuții, vestea finalului de an: apariția lui Radu Drăgușin (23 de ani), într-o partidă oficială pentru Tottenham, după aproape 11 luni pe tușă!

Momentul mult așteptat s-a petrecut, în această seară, în meciul oferit de Sport.ro aici: Crystal Palace – Tottenham, scor 0-1. Imediat după terminarea întâlnirii, presa britanică a interpretat folosirea lui Drăgușin, într-o partidă pe muchie de cuțit, după cum Sport.ro a scris aici. Dar și italienii au fost foarte interesați de subiectul revenirii lui Radu pe teren!

„Drăgușin va fi în prim-planul perioadei mercato“

Există câteva explicații pentru cele scrise de presa din Italia, după Crystal Palace – Tottenham (0-1). 

În primul rând, Drăgușin e un jucător cunoscut în Serie A, în condițiile în care a evoluat aici pentru Juventus și Genoa. Apoi, în ultima săptămână, s-a vorbit intens despre posibila trecere a lui Radu la AS Roma sau Fiorentina. Iar italienii sunt de părere că această posibilitate se menține, inclusiv după ce jucătorul a fost aruncat în luptă de antrenorul Thomas Frank, în această seară.

Tottenham a salutat revenirea lui Drăgușin, ținut pe tușă după o ruptură a ligamentelor încrucișate. Fundașul a bifat ultimele minute ale meciului cu Crystal Palace. Drăgușin e legat de un posibil transfer, la Fiorentina. În perioada mercato, Drăgușin va fi în prim-plan. Napoli, AS Roma și Fiorentina sunt printre echipele interesate de el“, a notat violanews.com.

„Viitorul lui Drăgușin, tot mai aproape de Italia“

Și site-ul tuttomercatoweb.com a analizat situația lui Radu, la ora actuală.

Radu Drăgușin s-a întors pe teren după 11 luni. În ultimele zile, v-am spus că viitorul lui Drăgușin e tot mai aproape de Italia. Mai multe echipe din Serie A sunt interesate de el, printre care AS Roma și Napoli. Informația a fost confirmată de agentul jucătorului, Florin Manea“, a scris sursa citată.