EXCLUSIV Iosif Rotariu: "Drăgușin a jucat foarte bine, dar mai are de pus la punct trei lucruri!"

Iosif Rotariu EURO 2024 Premier League radu dragusin Tottenham Anglia Radu Drăgușin / Foto - Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Mai 2024, 12:25
Data actualizarii: Vineri 17 Mai 2024, 12:47

Mare admirator al campionatului din Anglia, Iosif Rotariu a urmărit meciul Tottenham - Manchester City 0-2. 

Cotat la 25 milioane de euro, Radu Drăgușin (22 de ani) a avut o evoluție apreciată în meciul de pe teren propriu pe care Tottenham l-a pierdut, scor 0-2, cu Manchester City, într-o restanță din etapa a 34-a din Premier League. Norvegianul Erling Haaland a marcat ambele goluri ale echipei lui Pep Guardiola, în minutele 54 și 90+1 (penalty). 

Iosif Rotariu, fostul mare mijlocaș al naționalei și al Stelei, a urmărit partida din Premier League, în care stoperul cumpărat de Spurs de la Genoa a avut mai multe intervenții concludente.

  • Radu Drăgușin / Foto - Gabriel Chirea

"A jucat foarte bine Radu Drăgușin, o creștere în exprimare se vede clar. Mai are niște lucruri de pus la punct: personalitate, să urce cu mingea la picior, să joace în profunzime. Îl ajută și echipa, i-a avut pe Cristian Romero și pe Micky van den Ven lângă el, chiar are echipă, sunt fotbaliști de top. 

Dacă antrenorul lui Tottenham (n.r.: Ange Postecoglu) va miza din ce în ce mai mult pe Drăgușin, atunci el va crește în exprimări și va prinde încredere în propriile forțe. 

Son îmi place foarte mult pentru că e în stilul lui Vinicius, dar nu prea mai are realizări. Poartă acțiuni în mare viteză, controlează mingea cu ambele picioare", a declarat Iosif Rotariu, pentru Sport.ro. 

  • 30 de milioane de euro, cu bonusuri incluse, este suma mutării lui Drăgușin de la Genoa la Tottenham
  • 25 milioane de euro e cota lui Radu Drăgușin 

În urma victoriei împotriva echipei lui Radu Drăgușin, Manchester City a acumulat 88 de puncte şi a preluat conducerea în clasament, devansând-o pe rivala sa în lupta pentru titlu, Arsenal Londra (86 puncte), înaintea ultimei etape a sezonului, programată duminică. Arsenal urmează să joace pe teren propriu cu Everton, în timp ce Manchester City va primi vizita formaţiei West Ham United.

 

Tottenham Hotspur se află pe poziţia a cincea, la cinci lungimi de Aston Villa (locul 4) şi fără nicio şansă de a mai obţine calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Ce a scris Football London despre Drăgușin și 'dilema lui Ange Postecoglou'

După meciul de marți seară, Football London scrie despre "dilema pe care o are acum Ange Postecoglou". Jurnaliștii englezi au cuvinte de laudă pentru prestația lui Drăgușin din meciul cu Manchester Cifty, însă se întreabă ce va urma pentru fundașul român în viitorul apropiat.

"După ce a avut parte de un timp limitat pe teren în urma transferului la Tottenham de la Genoa, acesta a fost momentul (n.r - cel în care respinge șutul lui Bernardo Silva) de care avea nevoie Drăgușin, un jucător care își dorește să devină titular la Spurs în viitor. 

Rămâne de văzut dacă Drăgușin va rămâne în primul 11 al lui Tottenham și pentru meciul cu Sheffield United, de duminică și dacă Postecoglou va alege să îl păstreze pe Micky van de Ven în flancul stâng al apărării ori îl va trece în centru. Drăgușin a arătat însă că merită să fie titular, după un meci excelent împotriva liderului din Premier League.

Din sezonul următor ar trebui să existe mai multe șanse la titularizare pentru Drăgușin. Tottenham are nevoie de un singur punct în ultima etapă pentru a se califica în Europa League, iar pentru el vor mai fi oportunități și în Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei.

Totuși, competiția în care Drăgușin vrea să joace săptămână de săptămână este Premier League. Destrămarea cuplului format din Romero și Van de Ven va fi incredibil de complicată, însă Drăgușin a demonstrat tuturor contra lui Manchester City că poate fi o adevărată forță pentru Tottenham în anii ce vor urma din Premier League.

Postecoglou ar putea avea o dielmă serioasă în sezonul viitor când va trebui stabilită linia defensivă", a scris Football London.

Radu Drăgușin, evoluție apreciată la Tottenham

Radu Drăgușin a primit o notă bună pentru evoluția sa în meciul cu Manchester City. Titularizat în primul 11 al lui Tottenham, Drăgușin a impresionat cu o prestație concludentă și a fost lăudat pentru intervențiile sale decisive și pentru atitudinea sa pe teren.

Cu toate că rezultatul final nu a fost în favoarea echipei sale, Drăgușin a demonstrat că deține calitățile necesare pentru a face față la nivel înalt în fotbalul englez.

Conform platformei de analiză fotbalistică Sofa Score, pentru evoluția sa, Drăgușin a primit nota 6.7, peste media echipei, care a fost 6.64. Cea mai mare notă din linia defensivă a lui Tottenham a fost trecută în contul argentinianului Romero (6.9), în timp ce fundașii laterali Pedro Porro și Van de Ven au luat 5.9, respectiv 6.4.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!