Maguire a fost transferat în 2019 de la Leicester pentru 87 de milioane de euro, o sumă uriașă care l-a transformat în cel mai scump fundaș din lume la acel moment. De atunci, a cucerit două trofee cu Manchester United – Cupa Angliei (2024) și Cupa Ligii (2023).
Harry Maguire va semna prelungirea contractului cu Manchester United
Deși a fost adesea ținta glumelor și criticilor pe rețelele de socializare pentru gafele sale și pentru viteza redusă, Maguire se pare că a rămas un jucător respectat în vestiarul echipei. Ruben Amorim, noul antrenor al lui United, l-a folosit în șase dintre cele șapte meciuri din Premier League din acest sezon, campionat care se vede în direct și în exclusivitate pe VOYO!
Fundașul englez a fost aproape să plece în 2023, când West Ham i-a făcut o ofertă concretă, dar a refuzat mutarea, preferând să rămână și să lupte pentru postul de titular.
În această perioadă se vorbește despre prelungirea contractului dintre Manchester United și fundașul englez, chiar dacă el ar putea ajunge în Arabia Saudită, pe un salariu fabulos!
Cluburile din Arabia Saudită nu l-au convins pe Harry Maguire nici cu salariul colosal
Cluburile Al-Nassr și Al-Ettifaq sunt gata să-i ofere fundașului lui Manchester United un contract de cu un salariu lunar de 2,3 milioane de euro pe lună (27,6 milioane de euro pe an).
Doar că Maguire nu este nici el interesat de plecarea în Arabia Satudită și vrea să continue și din vara anului următor în Anglia, în Premier League, la Manchester United. Din câte se pare, el va ajunge destul de ușor la acord cu conducerea pentru prelungirea contractuală.