SPECIAL „Eric the King”, Rebelul care a supus Premier League

„Eric the King”, Rebelul care a supus Premier League Premier League

Francezul Cantona este singurul jucător din lume care a câștigat cinci titluri în primele șase sezoane jucate în puternicul campionat englez!

Când spui Cantona, spui eleganță, inteligență tactică, aroganță, valoare, goluri memorabile, spirit, tupeu, glorie și retragere prematură. Dar vezi și celebrul guler ridicat, semnul încrederii și al personalității sale regale, ca și celebra lovitură de kung-fu asupra unui spectator care-l înjurase grosolan.

„I am not a man, I am Cantona!”, este una din celebrele sale replici. Și, într-adevăr, francezul nu era un om, nu era un fotbalist, ci mult mai mult de atât, un lider, un conducător, un Rege, așa cum l-au și încoronat suporterii lui United: „King Eric”.

King Eric Întâiul, Regele Premier League, fotbalistul care a pus bazele dominației lui Manchester United din anii 90. Să vă spun povestea lui.

Eric Cantona | Viața zbuciumată înainte de Premier League

Născut la Marseille pe 24 mai 1966 (împlinește în curând 59 de ani), Eric Cantona a jucat mai întâi, până să ajungă în Premier League, pentru Auxerre, Marseille și Nimes, unde s-a remarcat pentru conflictele dese cu antrenorii și conducătorii. Când era la Auxerre, în 1987, a fost suspendat trei luni (pedeapsă redusă la două luni) după ce a avut o intervenție grosolană asupra unui jucător de la Nantes.

Anul următor a devenit campion european cu naționala U21 a Franței, înscriind trei goluri în sfertul de finală cu Anglia! Imediat a venit transferul la Marseille, echipa lui de suflet din orașul natal. La scurtă vreme, l-a insultat la tv pe selecționerul naționalei, Henri Michel, și a primit o suspendare de un an pentru meciurile naționalei! 

În ianuarie 1989, la un amical cu Torpedo Moscova, a șutat mingea în public și și-a smuls tricoul în momentul în care a fost înlocuit. Marseille l-a suspendat o lună! Avea doar 23 de ani și trecuse prin trei suspendări majore. 

Eric Cantona - The King

  • Eric cantona 04

Copilul teribil al fotbalului francez („L'Enfant Terrible”) nu s-a acomodat la Marseille, fiind împrumutat la Bordeaux, apoi la Montpellier, unde a avut un conflict cu un coechipier, Jean-Claude Lemoult, căruia i-a aruncat cu ghetele în față! 10 zile suspendare, coechipieri care au cerut ca „nebunul” să plece. A rămas la intervenția lui Blanc și a lui Valderrama și a contribuit decisiv la câștigarea Cupei Franței de către Montpellier.

Întors la Marseille, cu care a câștigat titlul în 1991, intră în conflicte cu antrenorul Goethals și cu patronul Tapie și e vândul la Nimes pentru 10 milioane de franci francezi. Sosit de câteva luni la noua lui echipă, aruncă mingea intenționat într-un arbitru și este suspendat pentru o lună de Federația Franceză de Fotbal. Credeți că a fost de ajuns? Cantona s-a apropiat de fiecare membru al Comisiei federale și l-a numit „idiot”, așa că pedeapsa i-a fost dublată!

Prima retragere, la 25 de ani!

Uff, ce personaj de film, am putea spune, ce caracter nestăpânit! Supărat pe ultima decizie, Cantona își anunță retragerea din fotbal pe 16 decembrie 1991, la doar 25 de ani!

Jean Pierre Papin este cel care îl convinge să revină asupra deciziei. A urmat apoi transferul la Leeds și titlul câștigat cu această echipă în 1992, după care, ochit de Sir Alex Fergusson, ajunge la Manchester United, pentru numai 1,2 milioane de lire sterline! 

Iar aici, în Teatrul Viselor, Artistul își desăvârșește opera: 4 titluri în 5 ani (1993, 1994, 1996 și 1997). Pe lângă acestea, câștigă de două ori Cupa Angliei (1994 și 1996) și de două ori Cupa Ligii Angliei (1993, 1994 și 1996)!

Nu era foarte rapid și nici nu avea vreun dribling maradonian, dar era foarte inteligent din punct de vedere tactic, iar șuturile sale îi băgau în sperieți pe portari. Eficiența lui Cantona a fost extraordinară în acea perioadă: 70 de goluri și 56 de pase decisive în 170 de meiuri din Premier League jucate pentru MU! O medie de 0.81 goluri+assisturi per meci!

Iată și alte repere ale lui Cantona din perioada Manchester United:

- Cele mai multe pase decisive într-un sezon pentru United în era Premier League (16 în 1992–93) – record depășit abia în 2023 de Bruno Fernandes.

- A marcat în primele 5 derby-uri consecutive Manchester United vs. Liverpool – record încă neegalat.

- Fotbalistul anului în Anglia (PFA Awards): 1994

- Golgheter în Premier League: 1993–94 (18 goluri, la egalitate cu Andy Cole)

Kung Fu Eric

Dar în 1995 King Eric își dă din nou în petec. În ianuarie, la meciul Crystal Palace – Manchester United, Cantona primește cartonașul roșu pentru un fault abject. La ieșirea de pe teren, un fan al gazdelor îl înjură continuu pe francez, care își pierde mințile și-l lovește cu o lovitură de kung fu! Victima, Matthew Simmons (avea 20 de ani atunci), i-ar fi strigat lui Cantona: „Întoarce-te în Franța cu mă-ta cu tot!”.

Pedeapsa e drastică: 8 luni suspendare, 20.000 de lire sterline amendă, două săptămâni de închisoare transformate în 120 de ore de muncă în folosul comunității!

„Îmi cer scuze tuturor, lui Manchester United, colegilor, fanilor, Federației, și, de asemenea, prostituatei cu care mi-am împărțit patul ieri seară”, a fost declarația lui Cantona a doua zi după incident.

Peste ani, el a acceptat să vorbească despre acest eveniment pentru BBC: „I-am dat lovitura de kung fu acelui huligan deoarece acest tip de oameni nu trebuie să stea în tribune. Cînd lovești astfel de oameni, e ca un vis devenit realitate pentru suporteri. Așa că am făcut-o pentru fani. Ca ei să fie fericiți. E ca un fel de libertate pentru ei. Ei vorbesc și acum despre acest incident pentru că au simțit momentul, a fost ceva special. E un sentiment minunat, dar diferit. Au văzut atât de mulți jucători înscriind goluri, fanii cunosc acest sentiment. Dar acesta, când un jucător sare și lovește un huligan, nu vezi în fiecare zi. Nu recomand cuiva să mai facă asta, a fost o greșeală, dar asta e viața, ăsta sunt eu”.

După suspendarea de 8 luni, Cantona a revenit pe 1 octombrie 1995 în ovațiile publicului de pe Old Traford, la un meci cu Liverpool, în care a dat pasa decisivă la golul de 2-2, care a fost și scorul final al acelei întâlniri.

După revenire, francezul câștigă cu MU campionatul și FA Cup la finalul sezonului 1995-1996, marcând 14 goluri în 21 de meciuri. „A revenit ca și cum nu ar fi plecat nicăieri – cu aceeași mândrie și geniu.”, spunea atunci Sir Alex Ferguson

Pe 12 mai 1997, la nici 31 de ani și după ce mai câștigă un titlu cu Manchester United, Eric Cantona se retrage din fotbal în plină glorie pentru a se dedica actoriei! Artistul de pe teren a devenit Artist de cinema, jucând în 30 de pelicule, printre care și Elizabeth, în 1998, film nominalizat la Oscar, cu Cate Blanchett în rol principal.

„Eric avea o prezență care trecea dincolo de sport. Aducea teatru, pasiune și o aură de invincibilitate. Nu era doar un jucător – era o emoție pură.”

Sir Alex Ferguson, în autobiografia sa - „Managing My Life”

„Aș putea vorbi o oră despre el, dar tot nu aș capta esența. Cantona se trăiește.”

Sir Alex Ferguson

„El a fost primul rockstar al fotbalului. Ne-a arătat că un jucător poate fi mai mult decât un sportiv.” Thierry Henry

„Nu a fost cel mai bun jucător din Premier League, dar a fost cel mai important.”, 

Gary Neville

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!