Evangelos Marinakis, patronul lui Olympiakos, a preluat-o în 2017 pe Nottingham Forest, atunci când echipa era în al treilea eșalon din fotbalul britanic și spera să revină în Premier League.

Cu o avere evaluată la 3,1 miliarde de dolari, fiul fostului parlamentar grec Miltiadis Marinakis este un personaj controversat în fotbalul britanic. În direct la emisiunea ”Play-on Sport”, Pantilimon a povestit cum a dat miliardarul afară un antrenor de la Forest.

Costel Pantilimon a povestit cum a dat Marinakis afară un antrenor de la Nottingham Forest

S-a întâmplat în 2019, când Martin O'Neil era antrenorul echipei. Nemulțumit de metodele de pregătire ale tehnicianului britanic, Marinakis l-a pus ”pe liber” și a apelat la un alt antrenor, Sabri Lamouchi.

„Marinakis? Îmi aduc aminte că eram eu acolo, am făcut pregătirea două săptămâni cu O'Neil, a văzut că ne-a aleargă prin parcuri și gata, ușcheală și l-a adus pe Lamouchi. (n.r. - Serios?) Da, da, da! O'Neil l-a înlocuit pe Karanka, i-a prelungit, i-a făcut cred că vreo doi ani de contract și a început perioada de pregătire, începea să ne alerge. 

Aveam un parc foarte mare în Nottingham. Ne-a alergat vreo două săptămâni, și-a dat seama că ăsta ne întoarce în timp și l-a adus pe Sabi Lamouchi”, a spus Pantilimon, la emisiunea ”Play-On Sport”.

CV-ul lui Costel Pantilimon

  • 3,8 milioane de euro este suma totală pe care a plătit-o Manchester City în 2012, pentru a-l transfera pe Costel Pantilimon de la Poli Timișoara, potrivit Transfermarkt
  • În străinătate, portarul de 2,03 metri a mai evoluat la Omonia Nicosia (Cipru) și Denizlispor (Turcia)
  • Costel Pantilimon a evoluat și în Spania, în La Liga, la Deportivo La Coruna, în sezonul 2017-2018, sub formă de împrumut de la Watford
  • Manchester City, Sunderland și Watford sunt echipele pentru care Costel Pantilimon a evoluat în Premier League
  • Fostul portar a mai evoluat și în Championship, timp de două sezoane, la Nottingham Forest