Eintracht poate obține peste 60 de milioane de euro

De transferul stoperului Nnamdi Collins de la Eintracht Frankfurt au devenit interesate cluburi importante din Anglia, precum Arsenal, Liverpool, Manchester City, Newcastle United, Brighton și Brentford. Clubul german ar putea accepta o ofertă de peste 60 de milioane de euro pentru jucătorul adus în schimbul a doar 1 milion de euro, în august 2023. 

Frankfurt îi mai au la dispoziție pe fundașii centrali Arthur Theate, Robin Koch, Aurele Amenda, Hrvoje Smolcic (împrumutat la Kocaelispor), Davis Bautista și Derek Boakye Osei. Collins are contract cu Eintracht Frankfurt până în iulie 2030 și a strâns 26 de prezențe în toate competițiile, în această stagiune.  

A avut un debut de coșmar la naționala Germaniei

Pharrell Nnamdi Collins (22 de ani / 188cm) este născut la Dusseldorf (landul Renania de Nord-Westfalia) și s-a format la juniorii cluburilor Fortuna Dusseldorf și Borussia Dortmund. La nivel de seniori a evoluat pentru Borussia Dortmund II (2023), Eintracht Frankfurt II (2023-2024) și Eintracht Frankfurt (2024-prezent). 

Are prezențe pentru toate naționalele de juniori ale Germaniei și a debutat sub comanda lui Julian Nagelsmann în meciul cu Slovacia (0-2) din preliminariile CM 2026, din august 2025. A primit cea mai mică notă din partea publicației kicker, fiind considerat debutantul german cu cea mai slabă clasificare la prima apariție din istoria recentă. Era eligibil pentru convocarea la naționalele Nigeriei și Poloniei, datorită ascendenței sale. Poate juca pe ambele poziții din centrul defensivei, dar și ca fundaș dreapta, și este cotat la 15 milioane de euro. 

Foto - Getty Images