Arsenal este noua campioană a Angliei, după ce a profitat de remiza înregistrată de Manchester City cu Bournemouth, 1-1 în penultima rundă din Premier League, LIVE pe VOYO.
Cu o etapă înainte de final, Arsenal are 82 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de City, aflată pe locul 2, cu 77 de puncte.
Pentru echipa lui Mikel Arteta este al 14-lea titlu de campioană din istorie, precedentul fiind cel din sezonul 2003-2004.
Atunci, trupa pregătită de Arsene Wenger, cu un Thierry Henry dezlănțuit (30 de goluri în 37 de meciuri), a încheiat neînvinsă!
1996-2026: ”Nemuritorul” Arsene Wenger, un ”intermezzo” Unai Emery și, acum, Mikel Arteta
Un lucru absolut remarcabil este că în ultimii 30 de ani Arsenal a avut doar trei antrenori principali: Arsene Wenger, cu lunga sa ”domnie” (1996-2018), Unai Emery (2018-2019) și Mikel Arteta (2019-prezent)!
Foarte puțin timp, ce-i drept, în noiembrie-decembrie 2019 a funcționat ca interimar Freddie Ljungberg.
În aceste trei decenii de stabilitate pe banca tehnică, Arsenal a câștigat 21 de trofee interne: campionatul/Premier League (1998, 2002, 2004, 2026), Cupa Angliei/FA Cup (1998, 2002, 2003, 2005, 2014, 2015, 2017, 2020), Supercupa Angliei/Community Shield (1998, 1999, 2002, 2004, 2014, 2015, 2017, 2020, 2023).
Pe plan continental, ”tunarii” au jucat finala Cupei UEFA (actuala Europa League) în 2000, finala Champions League în 2006 și finala Europa League în 2019 (toate pierdute), iar în acest sezon european ”tunarii” lui Arteta joacă din nou în finala UEFA Champions League (sâmbătă 30 mai, cu PSG)!